Câştigurile importante după victoria cu Chiajna: oportunistul Harrison şi mentalul echipei

1poli

Dimensiune font:

| 28-08-2022 18:33

 Politehnica Iaşi a obţinut, sâmbătă, a treia victorie consecutivă, 2-1 în Copou cu Concordia Chiajna, a ajuns pe podium, e în grafic cu obiectivul, dar jocul echipei e departe de a fi unul mulţumitor. Izbânda a fost obţinută chinuit, cu mult noroc, în minutele de prelungire. Se comit încă foarte multe erori de poziţionare, persistă nesincronizările dintre echipieri, jucătorii nu au controlul asupra zonei încredinţate de antrenor, fazele de tranziţie sunt gestionate haotic, la nimereală, se aleg soluţii la întâmplare. Se vede din avion lipsa de omogenitate.

Pe acest subiect, părerile sunt împărţite. Deja au apărut voci critice la adresa lui Claudiu Niculescu. Acestea invocă faptul că fostul golgeter dinamovist a beneficiat de o conjunctură mult mai favorabilă decât predecesorii Enache şi Pancu.


A avut parte de două stagii de cantonament, aproape două luni de lucrat în tihnă, bani la dispoziţie, lot consistent, atât cantitativ, cât şi calitativ. Spre comparaţie, Pancu a început pregătirile cu zece jucători şi a avut la dispoziţie doar o săptămână. Enache, ceva mai mult timp la dispoziţie, dar a pornit la drum cu doar doi portari şi trei jucători de câmp...

Din acest punct de vedere, da, Niculescu e un răsfăţat. Plus partea financiară. Pancu a avut fotbaliştii neplătiţi cu lunile, acum salariile sunt la zi şi deloc mici pentru Liga 2. Dar asta nu înseamnă deloc că Clau-gol şi-a început activitatea la Iaşi în premize mult mai favorabilă. Dimpotrivă, mult mai complicate.

Atât Enache, cât şi Pancu şi-au început mandatele cu un nucleu omogen de jucători. Mai mic sau mai mare, nu contează. Completările au venit pe parcurs, unul câte unul, nu toţi o dată! Orice antrenor ştie că e mult mai uşor de integrat un singur nou-venit, decât 23 sau câţi or fi fost la venirea lui Niculescu. Asta a fost marea problemă şi marea provocare a actualului A1 din Copou...

 

O primă repriză, nici de Liga IV

Da, a avut parte de timp, de condiţii de pregătire, de finanţare, însă nu poţi aduce la numitor comun, peste noapte, jucători veniţi de prin toate colţurile lumii, din culturi diferite, cu moduri de viaţă diferite, credinţe diferite, instruiri diferite.

Întrebat, la conferinţa de presă de dinaintea partidei cu Chiajna cam la ce procent din potenţialul maxim de joc a ajuns cu Poli, Niculescu a ridicat din umeri. N-a isprăvit capitolul „evaluarea lotului”, n-a avut când şi asta s-a văzut din plin la meciul de sâmbătă...

Unul cu pretenţii de derby, Chiajna doreşte şi ea să promoveze, dar situaţia lui Zicu nu diferă prea mult de cea a lui Niculescu. Cierpka, marcatorul golului egalizator, n-are niciun antrenament împreună cu noii săi colegi. Raul Rusescu, jucător cu pedigree, fost internaţional, venit de nici două săptămâni. Din Liga IV italiană.

Aşa cum a prevăzut foarte bine Niculescu, a fost un meci de luptă surdă, de încrâncenare, registrul tactic folosit nefiind nici de nivelul Ligii 4!

Meciul n-a fost televizat, dar se poate vedea pe net. În prima repriză, ambele combatante s-au îngrămădit, ca în curtea şcolii, pe flancul dinspre tribuna B. Nimeni, absolut nimeni, în cel dinspre tribunele A şi oficială. Înghesuiala respectivă a fost în folosul oaspeţilor, singura ocazie mai acătării a primei runde fiind lovitura de cap a lui Roman din minutul 37, gol anulat pe motiv de ofsaid. Cam prea uşor. În plus, distanţa mult prea mare dintre vârful Tomczyk şi mijlocaşii centrali, uneori şi de 35 metri.

Mitanul secund a fost cu totul altul. Niculescu a sesizat, la pauză,  deficienţele de plasament, erorile de concepţie în dezvoltarea jocului, a transmis mesajele de rigoare şi a dat credit primului unsprezece. S-au rezolvat problemele de poziţionare, dar cam atât. În continuare, ocazii cu ţârâita şi nimic la nimic pe tabela de marcaj.

 

 

Inspiraţia din minutul 69

Meciul se îndrepta spre o remiză albă. Cu ceva ghinion, poate chiar şi o înfrângere. Antrenorul ieşenilor l-a schimbat pe ineficientul vârf de atac Tomczyk, dar nu cu deja consacratul Plokhotniuk, ci cu încă neintegratul Shayon Harrison, atacant venit din liga a patra engleză.

Deşi fizic nu e încă pus la punct, nu-şi cunoaşte foarte bine colegii, Harrison a dat un recital de oportunism. Nu i-au trebuit decât trei minute şi două atingeri de balon pentru a marca. Simplu. A fost în locul potrivit, la momentul potrivit, şi-a păstrat luciditatea. A anticipat perfect că portarul Concordiei, Chudy, nu va reţine „ghinda” lui Marchioni, o teleghidată de la cca 22 metri, a ţâşnit, a pus latul şi gol.

Mai era ceva mai mult de un sfert de oră din joc, trupa lui Zicu părea resemnată, meciul se îndrepta spre un chinuit 1-0. N-a fost să fie! O nouă poziţionare de-a dreptul prostească a întregului dispozitiv defensiv ieşean a dus scorul la 1-1. Nu-i deloc normal ca la un atac advers din flancul stâng, urmat de o centrare plouată, Cierpka să n-aibă adversar pe o rază de trei metri în jurul punctului cu var! Cu toate astea, lovitura lui de cap a fost rudimentară, a şters mingea, care a ricoşat în banda dreaptă, după sensul lor de atac. Balon sărit, au trebuit câteva secunde pentru recentrare. Nici de data asta defensiva alb-albastră n-a luat măsuri, Cierpka a înscris. Tot printr-o lovitură de cap. Era minutul 87, puţini ieşeni mai sperau la victorie, destui se rugau să nu ţină prea mult, să nu mai luăm unul...

Nu s-a întâmplat aşa. Băieţii lui Niculescu n-au arătat că acuză şocul egalării, dimpotrivă, au dovedit o neaşteptată forţă mentală şi au continuat să preseze cu sârguinţă. Iar Harrison a mai ieşit o dată la rampă, în minutele de prelungire. A profitat de faptul că stoperul lor a preluat mingea un pic cam larg, i-a suflat-o şi, de la 11-12 metri uşor lateral stânga, a plasat imparabil balonul la colţul lung. Victorie!

Recapitulând, da, jocul echipei lasă de dorit şi va mai lăsa o bună perioadă, e normal, suporterii ar trebui să înţeleagă. Foarte importante, după succesul de sâmbătă, sunt nu punctele, ci cele două câştiguri mari de tot: oportunistul Harrison şi mentalul echipei. Marcel FLUERARU

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Fetele de la handbal, debut cu victorie
14/09/2025 17:30

* CSM Iasi 2020 - Sepsi Sfantu Gheorghe 26-24 (15-14) După o vară plină de suspans in viată clubului, echipa feminină de handbal a debutat duminică in noua editie a Diviziei A. În prima partidă di ...

Echipele ieșene, ghinionistele rundei în Liga 3
14/09/2025 13:02

* Stiinta Miroslava a pierdut 2 puncte pe teren prorpriu (1-1 cu Viitorul Onesti), iar USV a pierdut dramatic la Adjud, după ce a condus cu 2–0 Stiinta Miroslava nu reuseste să-si regăsească ritmul i ...

FC Politehnica Iași, din nou în derivă
14/09/2025 12:28

* riscul ca sezonul să fie compromis incă din toamnă este urias * suporterii din Iasi au văzut acest film de prea multe ori * după momente de entuziasm si promisiuni mari, echipa alunecă din nou in medioc ...

Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2
13/09/2025 18:12

  Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2 Muscelul Campulung – Chindia Targoviste 1-1 CSC Dumbrăvita – Sepsi Sf. Gheorghe 1-2 CSM Slatina – CS Tunari 1-1 FC Bacău &n ...

Numit trădător de președintele Aleksandăr Vučić, Novak Djokovic a fugit din Serbia. Tenismenul și-a înscris copiii la o școală din Atena
12/09/2025 06:13

Presedintele sarb Aleksandăr Vučić (55 de ani) l-a numit trădător pe conationalul său Novak Djokovici (38 de ani, 4 ATP) pentru că acesta a sustinut protestele studentesti anti-guvernamentale, asa că sp ...

Situația din grupa României după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”
10/09/2025 11:49

  Nicolae Stanciu /  Situatia din grupa Romaniei după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”  Romania a dezamăgit inc ...

România termină la egalitate cu Cipru după ce a condus cu 2-0/CLASAMENT
10/09/2025 08:44

 Echipa natională de fotbal a Romaniei a pierdut din nou puncte cruciale, de data aceasta cu Cipru, marti seară, in grupa H din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2026, terminand la egalitate după ce ...

Fotbal, Liga 3: Știința Miroslava pierde, surprinzător, la Gheorgheni
08/09/2025 11:05

Surprinzător, Stiinta Miroslava a pierdut, sambătă deplasarea la nou promovata CS Gheorgheni. Formatia ieseană pornea ca favorită, mai ales că CS Gheorgheni a fost invinsă, etapa precedentă, cu un never ...

CSM Pașcani demolează Liga județeană!
08/09/2025 11:05

* păscănenii au marcat de 16 ori in ultima etapă si au o medie de peste 8 goluri pe meci, in campionat Liga a patra judeană Iasi a devenit o competitie la discretia formatiei CSM Pascani. Păscănenii au m ...

Lucescu a șocat Observație controversată făcută de selecționer cu privire la jucătorii Canadei
06/09/2025 13:25

  Mircea Lucescu, 80 de ani, i-a lăudat pe jucătorii Canadei după amicalul pierdut cu 0-3 vineri seară, dar a făcut o remarcă legată de jucătorii lui Jesse Marsch care a atras atentia.  ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei