CSM Iaşi 2020 începe, sâmbătă, noul sezon

La 24 de ani, Ioana Bianca Stanca a traversat ţara, de la Târgu Jiu la Iaşi, pentru că a dorit să fie unul dintre ,,motoarele” unui nou şi frumos proiect, acela de a reconstrui, la Iaşi, ,,edificiul”handbalul feminin de senioare. Ea a evoluat timp de trei ani la CSM Târgu Jiu, fiind una dintre cele mai eficiente jucătoare în anul competiţional 2021-2022, în care formaţia sa a reuşit promovarea în Liga Florilor. După primenirea lotului gorjean, Ioana a preferat să se transfere la Iaşi, unde s-a impus repede prin calităţile fizice şi tehnice. 

- M-am adaptat repede, deoarece am întâlnit oameni profesioniști şi lucrul acesta a făcut sa fie mai ușoară misiunea mea la noua echipă. În plus, şi-a spus cuvântul experienţa de la Târgu Jiu, unde am jucat doi ani sub aceeaşi presiune a promovării în primul eşalon. La Iaşi, din cauza faptului că am pornit totul de la zero, s-a manifestat de la începutul campionatului lipsa omogeniţăţii, lucru oarecum normal. Treptat, ne-am cunoscut şi am comunicat tot mai bine, iar relațiile de joc s-au creat prin multă pregătire, astfel încât şi rezultatele au început să apară. Aşa am reuşit să legăm cinci victorii şi să încheiem turul pe locul trei. În ceea ce mă priveşte, pot să vă spun că îmi place să marchez cât mai multe goluri, dar jocul meu nu este individualist, ci se încadrează în sistemul echipei, pentru că forţa grupului este determinantă în obţinerea succesului. Şi asta contează.

- Cele două săptămâni de pauză competiţională le-am petrecut acasă, la Drăgăşani, alături de familie şi de prieteni. Am încercat să mă relaxez şi să petrec cât mai mult timp lângă părinți, dar totodată sa rămân focusată pe ceea ce am de făcut. Consider că ne așteaptă un retur greu, o jumătate de campionat în care trebuie să muncim mult mai mult, trebuie să fim concentrate pentru ca evoluția individuală, dar şi colectivă să fie la un nivel cât mai înalt. Sunt patru echipe, între care şi noi, cu șanse să urce in clasament pe locul al doilea, Corona Brașov fiind, la o distanţă considerabilă de puncte, pe locul întâi. Se ştie, C.N.E Sf. Gheorghe nu are drept de promovare. Sper, însă, ca formaţia noastră să reuşească să să se califice în Turneul final. Efortul colectiv şi evoluţiile constante vor decide acest lucru şi ne vom mobiliza pentru a ne atinge ţelul.

- Da. Am fost un copil dinamic şi îmi plăcea sportul. Îmi plăcea să fiu mereu prima. Aş fi vrut să fac baschet, dar am ajuns la handbal şi m-am pus serios pe treabă. Aşa am ajuns de la Drăgăşani, oraşul natal, la Râmnicu Vâlcea, la CS Chimia. Aveam doar 14 ani. La începutul parcursului sportiv m-am pregătit cu Nicoleta Lazăr. După ce am încheiat junioratul, m-am transferat la FC Argeş (2017-2019), care s-a desfiinţat, şi apoi la CSM Tg.Jiu, cu care am promovat în Liga Florilor. În perioada 2017-2020 am urmat cursurile Universităţii din Piteşti, specializarea sport şi performanţă motrică, fiind selecţionată la lotul naţional universitar. Mereu mi-a plăcut să fac lucrurile serios şi să reuşesc. Doresc ca şi aici să se întâmple la fel.

 

Mama era impresionată la vremea aceea de o balerină cu acest nume. I-ar fi plăcut să urmez şi eu acelaşi drum, dar uite că am ajuns handbalistă.

Sigur. În familia noastră sportul era îndrăgit, mai ales că tata făcea culturism. Eu am ajuns la zece ani în sală, la handbal, la CSM Ploieşti, cu o prietenă. Mi-a plăcut dinamica jocului şi atractivitatea antrenamentelor cu profesorul Daniel Gheorghe. Aveam energie multă şi o consumam acolo.Am început ca extremă, dar apoi mi-a plăcut să joc în centru, să creez. Aveam nevoie de spaţiu de manifestare. Şi rezultatele au început să apară de prin 2015: medalie de bronz la Campionatul Naţional de junioare II, apoi două locuri IV la junioare I. Cel mai frumos eveniment din acea perioadă a fost selecţionarea mea în lotul naţional pentru Campionatul European U17, unde ne-am clasat pe locul IV, după ce am condus Ungaria, la pauză în finala mică.

Antrenor principal era Mariana Târcă, iar secund Nadina Dumitru, foste jucătoare cu mare experienţă internaţională. Am fost colegă cu Sorina Târcă, Daciana Hosu, Daria Bucur şi alte jucătoare care evoluează acum în Liga Florilor, acolo unde îmi doresc nespus de mult să revin cu echipa actuală.

Am mers pentru un an la Tulcea, în Divizia A, şi din 2018 am fost legitimată la Dacia Mioveni, în acelaşi eşalon. Am jucat trei ani acolo, am avut şi o accidentare, dar am revenit şi cu antrenorul Gh. Covaciu pe bancă am promovat în Liga Florilor. În prima ligă am simţit pulsul handbalului profesionist, am acumulat o bună experienţă, dar a venit iarăşi o accidentare căreia a trebuit să-i fac faţă. Am ales Iaşul, acum, pentru că trebuie să joc cât mai mult şi să revin la nivelul la potenţialul meu maxim. În plus, proiectul reînnodării unei frumoase tradiţii a handbalului feminin la Iaşi este atractiv şi provocator. Îl cunosc de ceva timp pe domnul Mihail Gavril şi ştiu că doreşte să facă ceva serios. De la o zi la alta lucrurile merg tot mai bine, relaţiile de joc se consolidează şi căpătăm tot mai multă încredere. Aceeaşi încredere o dorim şi din partea celor care finanţează clubul şi a publicului. Demersul nu este simplu, dar noi ne pregătim zilnic să ne atingem obiectivele.

Am urmărit-o de la junioare pe Anita Görbicz, conducătoarea de joc a echipei Ungariei, o handbalistă de o mare valoare şi cu un palmares impresionant. De asemenea, sunt cu ochii pe Cristina Neagu, o emblemă a handbalului românesc. Încerc să mă perfecţionez permanent şi prin a analiza evoluţia unor sportive de valoare cum sunt cele două. 

Îmi plac aprecierile pozitive, dar le primesc cu echilibru şi prudenţă, ştiind că nu doar un meci sau un succes determină valoarea unei cariere şi că la jocurile sportive efortul este comun al mai multor jucătoare. Criticile? Fac parte din viaţă şi încerc să văd partea lor constructivă. Când simt că poate nu le meritam, mă străduiesc să dau răspunsul în teren.