EURO24: Egalul cu Israel ne duce în Germania!

16_11zon

Dimensiune font:

| 17-11-2023 00:33

S-au încheiat cele două meciuri restante ale naționalei Israelului, marele nostru rival la calificarea din grupa I a preliminariilor EURO 2024, competiția ce se va ține anul următor în Germania, într-un nou format, cu 24 de echipe naționale.

Israel a pierdut, oarecum neașteptat, cu 1-0 în Kosovo, ce e drept pe o suprafață de joc pe care nu o poți încadra în termenul de gazon de fotbal, împiedicând astfel echipa mult mai tehnică, Israel, să poată desfășura jocul ei elaborat, așa cum a putut face în a doua partidă, în Ungaria, la Felcsut, împotriva Elveției. Acest al doilea joc, pe care toată lumea îl trecuse deja la rubrica o nouă înfrângere, pentru că selecționerul Alon Hazan a decis să trimită rezervele și să odihnescă titularii pentru decisivul cu România, s-a terminat din nou neașteptat, dar de această dată la egalitate, 1-1. Israel a dat o replică foarte bună și a reușit prin Weismann, cu câteva minute înainte de final, dintr-un ofsaid reactivat care nu a putut fi descoperit nici în camera VAR, să anuleze avantajul golului elvețian din prima repriză, reușit de Vargas. Putea fi chiar teribil de rău atât pentru elvețieni cât și pentru noi dacă arbitrul Anthony Taylor, de curând retrogradat pe plan intern printre arbitrii din a doua divizie pentru repetate greșeli, ar fi sancționat cum se cuvenea, cu penalty un henț evident comis în careul elvețian. Așa acest egal spune clar, matematic, faptul că România are nevoie sâmbătă, tot la Felcsut, localitatea natală a premierului Ungariei, Viktor Orban, de un singur punct și putem deschide lăzile de șampanie și ieși în stradă la Universitate pentru că având patru puncte peste Israel cu o etapă înaintea finișului nimic nu s-ar putea întâmpla.

După meciul Israel – Elveția presa din ambele țări și-a strigat fățiș oful fiecăruia, respectiv elvețieni și-au pus la zid jucătorii și selecționerul, pe Murat Yakin iar israelienii pe arbitrul englez Anthony Taylor.

Cotidianul Blick – Elveția:

„E al patrulea meci în care eșuăm, după cele cu România, Kosovo și Belarus. Elveția are nevoie de prelungiri să se califice. Tremurăm. Remizele cu Kosovo și România sunt acum relevante în ceea ce privește calificarea. Vorbim de o campanie proastă după 8 meciuri. În jumătate dintre partide am fost la pământ.

Acum, vorbim de cea mai proastă campanie din istoria naționalei. Căpitanul Granit Xhaka vorbea zâmbitor la începutul campaniei despre 10 victorii, ceea ce și unii experți așteptau. Din cauza acestor domni de la Manchester City, Inter, Leverkusen, AC Milan, Newcastle, trebuie să strângem din fund.

Chiar dacă ne calificăm, trebuie puse niște semne de întrebare. De exemplu, dacă Murat Yakin va primi prelungirea contractului.

Sub comanda lui, nu a fost înregistrat vreun progres al naționalei, iar echipa pare dezbinată. A întrat în conflict cu Granit Xhaka, una dintre vocile importante din vestiar, iar scandalul pare că nu s-a încheiat”.

Sport 5 – Tel Aviv

„Arbitrul enervant din Anglia: faceți cunoștință cu Taylor. A fost retrogradat în Championship acum o săptămână, s-a certat cu Wenger și Mourinho, dar e considerat arbitru senior. Ce enervează cel mai mult legat de decizia luată împotriva Israelului este identitatea acestui ratat.

Anthony Taylor este unul dintre arbitrii de top din Europa, dar în același timp și cel de la care vin greșelile decisive în cele mai importante meciuri. Anul trecut, în finala Europa League dintre Sevilla și AS Roma, a reușit să îl enerveze la culme pe Mourinho, care a declarat că i-a privat echipa de un penalty

În CV-ul lui Taylor mai putem vedea că l-a enervat și pe Arsene Wenger, care în 2013 l-a făcut arogant după un meci în care a acordat două penalty-uri împotriva lui Arsenal. Recent, Taylor și-a pus din nou în cap fotbalul englez. A acordat un penalty pentru Newcastle în meciul cu Wolves, scor 2-2, fără să fie vorba de așa ceva. Ca pedeapsă, a fost trimis să arbitreze în eșalonul secund.

În ciuda acestui fapt, a fost delegat apoi la meciul dintre Chelsea și Manchester City (n.r. – 4-4), iar fanii gazdelor chiar făcuseră o petiție împotriva delegării lui, dar fără succes.

Cât despre caracter, Taylor poate fi, într-adevăr, numit arogant. Deseori le acordă cartonașe galbene jucătorilor care îi comentează, așa cum a pățit acum și Davidzada, după ce s-a plâns de refuzarea penalty-ului. Aparent, în capul lui nu greșește niciodată, dar în realitate o face des”

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Fetele de la handbal, debut cu victorie
14/09/2025 17:30

* CSM Iasi 2020 - Sepsi Sfantu Gheorghe 26-24 (15-14) După o vară plină de suspans in viată clubului, echipa feminină de handbal a debutat duminică in noua editie a Diviziei A. În prima partidă di ...

Echipele ieșene, ghinionistele rundei în Liga 3
14/09/2025 13:02

* Stiinta Miroslava a pierdut 2 puncte pe teren prorpriu (1-1 cu Viitorul Onesti), iar USV a pierdut dramatic la Adjud, după ce a condus cu 2–0 Stiinta Miroslava nu reuseste să-si regăsească ritmul i ...

FC Politehnica Iași, din nou în derivă
14/09/2025 12:28

* riscul ca sezonul să fie compromis incă din toamnă este urias * suporterii din Iasi au văzut acest film de prea multe ori * după momente de entuziasm si promisiuni mari, echipa alunecă din nou in medioc ...

Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2
13/09/2025 18:12

  Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2 Muscelul Campulung – Chindia Targoviste 1-1 CSC Dumbrăvita – Sepsi Sf. Gheorghe 1-2 CSM Slatina – CS Tunari 1-1 FC Bacău &n ...

Numit trădător de președintele Aleksandăr Vučić, Novak Djokovic a fugit din Serbia. Tenismenul și-a înscris copiii la o școală din Atena
12/09/2025 06:13

Presedintele sarb Aleksandăr Vučić (55 de ani) l-a numit trădător pe conationalul său Novak Djokovici (38 de ani, 4 ATP) pentru că acesta a sustinut protestele studentesti anti-guvernamentale, asa că sp ...

Situația din grupa României după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”
10/09/2025 11:49

  Nicolae Stanciu /  Situatia din grupa Romaniei după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”  Romania a dezamăgit inc ...

România termină la egalitate cu Cipru după ce a condus cu 2-0/CLASAMENT
10/09/2025 08:44

 Echipa natională de fotbal a Romaniei a pierdut din nou puncte cruciale, de data aceasta cu Cipru, marti seară, in grupa H din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2026, terminand la egalitate după ce ...

Fotbal, Liga 3: Știința Miroslava pierde, surprinzător, la Gheorgheni
08/09/2025 11:05

Surprinzător, Stiinta Miroslava a pierdut, sambătă deplasarea la nou promovata CS Gheorgheni. Formatia ieseană pornea ca favorită, mai ales că CS Gheorgheni a fost invinsă, etapa precedentă, cu un never ...

CSM Pașcani demolează Liga județeană!
08/09/2025 11:05

* păscănenii au marcat de 16 ori in ultima etapă si au o medie de peste 8 goluri pe meci, in campionat Liga a patra judeană Iasi a devenit o competitie la discretia formatiei CSM Pascani. Păscănenii au m ...

Lucescu a șocat Observație controversată făcută de selecționer cu privire la jucătorii Canadei
06/09/2025 13:25

  Mircea Lucescu, 80 de ani, i-a lăudat pe jucătorii Canadei după amicalul pierdut cu 0-3 vineri seară, dar a făcut o remarcă legată de jucătorii lui Jesse Marsch care a atras atentia.  ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei