Experimentul Poli, varianta 2025, prezentat diseară, la Sfântu Gheorghe!

sepsi12

Dimensiune font:

| 13-07-2024 06:00

* în Copou se dorește trecerea de la suferința nemărginită și perpetuă din play-out direct în cupele europene sau, dacă n-o încăpea visul, că e prea mare, măcar play-off să fie! * așa gândesc cei mandatați să conducă destinele clubului, așa gândesc suporterii, primarul, consilierii locali, fizioterapeuții de la spa și chiar și stewarzii pensionați de la stadion!

Fotbaliștii de la FC Politehnica Iași au trecut deja munții, nu-și doresc să-i mute din loc, dar promit un joc foarte bun în această după-amiază, împotriva formației Sepsi Sfântu Gheorghe, în debutul noii ediții de campionat. Bine, de promisiuni sunt sătui fanii, dar cum nu pot trăi fără stresul acesta numit Poli, preferă și ei să spere, fără întrerupere, în minuni!

Poli Iași are, în istoria confruntărilor cu Sepsi, doar 2 victorii, niciuna însă la Sfântu Gheorghe. Ultima victorie a fost obținută în toamnă, pe 19 octombrie, pe vremea când echipa era pregătită de Leo Grozavu și reușea surpriza de a-i învinge pe covăsneni, în Copou, cu 1-0, prin golul lui Luis Phelipe.

Cea de-a doua victorie în fața adversarilor de astăzi a fost obținută pe 5 iulie 2020 – un 3-1 în Copou, într-o vreme în care pandemia de coronavirus și Federația au salvat Iașul măcar de la baraj, dacă nu de la retrogradarea directă, suplimentând numărul combatantelor din SuperLigă!

Ultima confruntare dintre combatantele de astăzi - cea din 19 ianuarie anul current, a adus Iașului fotbalistic o uriașă rușine, Poli pierzând cu 0-6 la Sfântu Gheorghe, într-o dispută în care, în ciuda golurilor primite, fotbaliștii din Copou au avut o posesie superioară gazdelor! Dar, în vremurile acelea se întâmplau, adesea, astfel de lucruri, cu ieșenii dominând partide destul de încurcate, din punct de vedere tactic, dar ieșind de pe teren învinși.

Revenind la actuala ediție a SuperLigii, care a debutat aseară, ieșenii vor avea de suferit, mai ales că au adus, în ultima lună, 11 jucători noi și, știm cu toții, o echipă nu se formează peste noapte, indiferent dacă antrenorul se numește Pep, Jose sau Tony!

 Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Mai ales că așteptările sunt, în Copou, nu doar același ca în ultimele sezoane, ci mult mai mari! Adică, se dorește trecerea de la suferința nemărginită și perpetuă din play-out direct în cupele europene sau, dacă n-o încăpea visul, că e prea mare, măcar play-off să fie! Așa gândesc cei mandatați să conducă destinele clubului, așa gândesc suporterii, primarul, consilierii locali, fizioterapeuții de la spa și chiar și stewarzii pensionați de la stadion!

Bineînțeles, antrenorul Tony da Silva e cel mai optimist. „Deși nu i-am putut păstra pe Lung, Bettaieb și Buș, sunt foarte încrezător. Avem un schelet foarte puternic de anul trecut și am adus jucători valoroși, de perspectivă sau cu experiență, în această vară. Sunt foarte mulțumit de lot! Dacă jucătorii vor avea curaj, cojones și zâmbet, nu vom mai avea emoțiile de anul trecut. Eu am învins cancerul, am salvat Poli, nu mi-e frică de nimic!”, le-a declarat Tony Da Silva ziariștilor, înaintea plecării spre Sfântu Gheorghe.

Limpede, Tony e un optimist incurabil, așa a fost și când a mers la Hermanstadt, sezonul trecut, așa a fost și sâmbăta trecută, în Copou, cu Zimbru Chișinău!

 Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Cât îi privește pe covăsneni, aceștia nu-i mai au în lot pe Marius Ștefănescu, trecut la FCSB, nici pe Pavol Safranko, pe Rondon, Aganovic, Andres Dumitrescu, Bălașa, Jonathan Rodriguez sau R. Varga. Va lipsi și Păun, accidentat, dar vor putea intra nou-veniții Neskovic, Sota Mino, Bardea, Gyenge, Drăghiceanu sau Marius Coman. Multe nume noi, deși nu atât de numeroase ca în cazul Politehnicii, dar misiune dură pentru tehnicianul Bernd Storck de a încropi rapid o echipă competitivă. Însă, fără îndoială, neamțul e încărcat și el cu optimism, consideră că are lot valoros și nu se poate împiedica de ieșeni.

Mai trebuie amintit faptul că disputa va fi arbitrată de Marcel Bârsan (București), ajutat de asistenții Andrei Constantinescu (București) și Eugen Sebastian Gheorghe (Suceava). În camera VAR se vor afla Iulian Dima și Mihăiță Necula (ambii din București).

Partidă extreme de intereseantă, așadar, în această după –amiază, începând cu ora 17, la Sfântu Gheorghe! 

Daniel LEONTE

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Fetele de la handbal, debut cu victorie
14/09/2025 17:30

* CSM Iasi 2020 - Sepsi Sfantu Gheorghe 26-24 (15-14) După o vară plină de suspans in viată clubului, echipa feminină de handbal a debutat duminică in noua editie a Diviziei A. În prima partidă di ...

Echipele ieșene, ghinionistele rundei în Liga 3
14/09/2025 13:02

* Stiinta Miroslava a pierdut 2 puncte pe teren prorpriu (1-1 cu Viitorul Onesti), iar USV a pierdut dramatic la Adjud, după ce a condus cu 2–0 Stiinta Miroslava nu reuseste să-si regăsească ritmul i ...

FC Politehnica Iași, din nou în derivă
14/09/2025 12:28

* riscul ca sezonul să fie compromis incă din toamnă este urias * suporterii din Iasi au văzut acest film de prea multe ori * după momente de entuziasm si promisiuni mari, echipa alunecă din nou in medioc ...

Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2
13/09/2025 18:12

  Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2 Muscelul Campulung – Chindia Targoviste 1-1 CSC Dumbrăvita – Sepsi Sf. Gheorghe 1-2 CSM Slatina – CS Tunari 1-1 FC Bacău &n ...

Numit trădător de președintele Aleksandăr Vučić, Novak Djokovic a fugit din Serbia. Tenismenul și-a înscris copiii la o școală din Atena
12/09/2025 06:13

Presedintele sarb Aleksandăr Vučić (55 de ani) l-a numit trădător pe conationalul său Novak Djokovici (38 de ani, 4 ATP) pentru că acesta a sustinut protestele studentesti anti-guvernamentale, asa că sp ...

Situația din grupa României după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”
10/09/2025 11:49

  Nicolae Stanciu /  Situatia din grupa Romaniei după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”  Romania a dezamăgit inc ...

România termină la egalitate cu Cipru după ce a condus cu 2-0/CLASAMENT
10/09/2025 08:44

 Echipa natională de fotbal a Romaniei a pierdut din nou puncte cruciale, de data aceasta cu Cipru, marti seară, in grupa H din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2026, terminand la egalitate după ce ...

Fotbal, Liga 3: Știința Miroslava pierde, surprinzător, la Gheorgheni
08/09/2025 11:05

Surprinzător, Stiinta Miroslava a pierdut, sambătă deplasarea la nou promovata CS Gheorgheni. Formatia ieseană pornea ca favorită, mai ales că CS Gheorgheni a fost invinsă, etapa precedentă, cu un never ...

CSM Pașcani demolează Liga județeană!
08/09/2025 11:05

* păscănenii au marcat de 16 ori in ultima etapă si au o medie de peste 8 goluri pe meci, in campionat Liga a patra judeană Iasi a devenit o competitie la discretia formatiei CSM Pascani. Păscănenii au m ...

Lucescu a șocat Observație controversată făcută de selecționer cu privire la jucătorii Canadei
06/09/2025 13:25

  Mircea Lucescu, 80 de ani, i-a lăudat pe jucătorii Canadei după amicalul pierdut cu 0-3 vineri seară, dar a făcut o remarcă legată de jucătorii lui Jesse Marsch care a atras atentia.  ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei