Imensa eroare a şeicilor din Qatar: n-au trimis juniorii la şcolarizare în Europa

1CM
1CM1

Dimensiune font:

| 30-11-2022 19:15

 * au avut răgaz de 12 ani şi nu l-au folosit

 Şeicii din Qatar au ştiut sigur, încă de acum 12 ani, că vor organiza turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal, ediţia 2022.  De la nominalizarea de pe 2 decembrie 2010 şi până chiar în acest an, foarte mulţi au criticat decizia FIFA. Din motive bine întemeiate şi bine argumentate.

În primul rând, lipsa infrastructurii. Petrodolarii qatarezi au rezolvat problema. Stadioane, hoteluri, baze de antrenament, mijloace de transport, toate la cea mai înaltă calitate. Apoi, clima de acolo, deloc propice fotbalului în miez de vară. Şi aici s-a găsit soluţia, chiar dacă-i una de mare compromis. Ca niciodată, turneul final se desfăşoară între 20 noiembrie şi 18 decembrie. Nu în iunie-iulie, cum s-a întâmplat din 1930 încoace. Cu toate că şase ediţii s-au derulat în ţări din emisfera sudică (Uruguay, Brazilia de două ori, Chile, Argentina şi Africa de Sud). Unde, cică e iarnă în perioada pomenită...

FIFA a făcut o mare derogare de la tradiţie, Qatarul s-a dat peste cap şi a investit enorm ca totul să iasă bine. Mai puţin pentru propria echipă naţională, care a înregistrat recorduri negative de pomină. Prima ţară gazdă care nu trece de grupe, niciun punct, un singur gol. Nimeni n-a pronosticat aşa ceva, mai ales că grupa n-a fost una foarte dificilă.

Explicaţia eşecului nu stă în lipsa de talent a jucătorilor, în competiţiile asiatice din ultimii zece ani, Qatar a fost o selecţionată destul de rezonabilă. Insuficient pentru a face faţă rigorilor unui turneu final.

Toţi jucătorii evoluează în campionatul intern, unul extrem de subţire. Aspect care spune tot despre valoarea echipierilor. Dacă erau cât de cât, ajungeau prin Emirate ori Arabia Saudită. Dacă ar fi fost buni, jucau în Europa. Desigur, nu talentul i-a împiedicat, ci educaţia sportivă, procesul de pregătire pe termen lung. În 2010, cei mai mulţi erau copii sau juniori mici. Cu infrastructura de atunci (şi de acum), cu antrenorii din fotbalul juvenil avuţi la dispoziţie, astea-s rezultatele.

Organizatorii ediţiei actuale au ignorat complet această stare de fapt, că nu-i vorba deloc de lipsa banilor. Puteau, foarte bine şi foarte eficient, ca, din momentul nominalizării, să organizeze trialuri, să invite cei mai buni antrenori de la marile academii de fotbal din Europa pentru a participa la selecţii, iar apoi să-şi trimită aceste „speranţe” să se antreneze la versatele şcoli de pe Bătrânul Continent. La Barcelona, Amsterdam, Milano etc. Într-un deceniu şi ceva, copiii din 2010 ar fi fost acum jucători redutabili. Aşa însă, au rămas doar la stadiul de „prieteni cu fotbaliştii”... Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Vestea momentului pentru Mircea Lucescu! Şefii lui Dinamo Kiev i-au decis soarta antrenorului român. Ce urmează să se întâmple
29/09/2023 00:24

Vestea momentului pentru Mircea Lucescu! Şefii lui Dinamo Kiev i-au decis soarta antrenorului roman. S-a aflat ce urmează să se intample cu tehnicianul fostei campioane a Ucrainei. Mircea Lucescu are mari p ...

Cupa României: Rapid învinge categoric la Botoșani – Rezultatele complete și clasamentul grupelor
28/09/2023 23:34

 Ultima partidă a primei etape a grupelor Cupei Romaniei a adus victoria Rapidului pe terenul ultimei clasate din SuperLigă, FC Botosani, cu scorul de 3-1.  Rapid Bucuresti  FC Botosai &n ...

28/09/2023 20:38

 Simona Halep are o misiune imposibilă la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. Simona Halep speră intr-o reducere a pedepsei de patru ani pe care a primit-o de la tribunalul independ ...

Un singur sprinter în finală, retrageri ale atleţilor - un campionat regional indian s-a transformat într-o farsă
28/09/2023 12:46

Un singur sprinter in finala de 100 de metri, un atlet care a continuat să alerge dincolo de linia de sosire pentru a scăpa de un ofiţer antidoping: campionatele de atletism din statul Delhi s-au transformat ...

Asociatia Clubul Sportiv ENDURANCH: Incheierea Proiectului
28/09/2023 09:59

 Comunicat de presă Data: 28 septembrie 2023, lasi Încheierea Proiectului "Harta Administratiei lncluzive (HAI) Simplificare si transparentă in colaborarea cu ONG-urile active in  &nb ...

VIDEO Ratarea anului în Turcia - A vrut să-i imite pe Cruyff și Messi, dar s-a făcut de râs
27/09/2023 10:59

 Mauro Icardi si Kerem Akturkoglu au vrut să imite legende ale fotbalului precum Johan Cruyff sau Lionel Messi, dar penaltiul executat de jucătorii lui Galatasaray va rămane in memoria fanilor drept una ...

,,Festivalul Internaţional de Şah al comunei Miroslava” a ajuns la a VII-a ediţie
27/09/2023 09:55

La Miroslava, pasiunea pentru sport se manifestă sub diferite forme cu intenţia de a atrage cat mai mulţi copii şi adolescenţi la practicarea exerciţiului fizic, dar a ,,gimnasticii” minţii. Oameni ...

Practic în prima repriză a fost doar Dinamo pe teren. Egal pe Arena Națională
27/09/2023 00:00

Dinamo Bucureşti şi FC U Craiova au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Capitală, intr-un meci din Grupa C a Cupei Romaniei la fotbal. Dinamo a deschis scorul prin Costi ...

FC Voluntari a „stins” Farul lui Hagi. Echipa constănțeană a pierdut cu 2 - 0 în Cupa României
26/09/2023 20:39

FC Voluntari a invins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 2-0 (1-0), marţi, pe teren propriu, intr-un meci din prima etapă a Grupei D a Cupei Romaniei la fotbal. Gazdele au deschis scorul prin Daniel Florea ( ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei