Jucătorii Under 21, o problemă tare complicată (I)

2u21

Dimensiune font:

| 24-05-2021 19:40

 Sezonul recent încheiat, soldat cu (de altfel, extrem de previzibilă) retrogradare a Politehnicii Iaşi a înscins foarte tare spritele şi a fracţionat tot ce se putea fracţiona. Conducere, lot, suporteri. O zâzanie împinsă la extrem, deloc productivă. Dar, în fine, nu despre asta-i vorba acum, ci despre o dispută foarte încrâncenată, mai ales în mediul online, între diversele grupuri de suporteri.

Cei mai vocali şi mai radicali sunt cei care reproşează staffului tehnic şi scoutingului faptul că nu s-a mizat pe tinerii Iaşului, ci s-a preferat aducerea a tot felul de exotici. Evident, a răsărit şi tabăra adversă, cârcotaşii care au replicat „dar tinerii noştri împrumutaţi pe la Liga 3, ce-au făcut?”.

Fiecare are dreptatea lui, doar că această dreptate e foarte parţială. Problema e mult, mult mai complicată şi, deocamdată, niciun club, nici chiar Viitorul lui Hagi n-a găsit o soluţie pe termen lung. Vorbesc despre jucătorii abia ieşiţi din juniorat şi despre cum sunt ei promovaţi în întrecerea de elită.

Am văzut tot felul de păreri în postările de pe Facebook, tot felul de verdicte, critici ori reproşuri, toate pe de-alăturea. De aceea şi textul de faţă. Şi cele care vor urma.

 

Un junior poate să exceleze la capitolele viteză, rezistenţă, îndemânare, dar nicidecum la forţă

În clipa în care un junior e cooptat în lotul echipei mari, el are de făcut faţă unor provocări, are de depăşit nişte bariere enorme şi nu a fost pregătit pentru asta. Nu din pricina antrenorilor, ci din cauza sistemului competiţional.

Detaliez. Tânărul fotbalist, ajuns la finalul junioratului, a înfruntat în cei (poate, cel mult) zece ani de sport organizat, doar adversari de vârsta lui. Hai să zicem, maxim cu un an mai mari. Nu s-a duelat niciodată cu seniori experimentaţi, rutinaţi, hârşiţi. Şi ajunge, instant, în situaţia asta. Chiar de la primul minut jucat. Probabilitatea de a greşi e pe undeva la 95%, cel puţin. Iar dacă el face parte din blocul defensiv, e chiar spre 100%. Pentru mulţi din aceşti copii, un astfel de debut (foarte greu de evitat) înseamnă o lovitură crâncenă în plan psihic. E aproape imposibil să-ţi revii din punct de vedere al moralului după un asemenea pas greşit.

Alt handicap: un „copil” n-are mai mult de 20-25 meciuri oficiale într-un sezon competiţional. Şi sare brusc la aproape 40. Cu totul alt ritm competiţional, n-a fost şi n-a avut cum să fie învăţat cu aşa ceva. Paranteză: dau exemplul lui Ianis Hagi, care a strălucit la Rangers. Fanii (şi nu doar cei români) i-au reproşat deseori antrenorului Steven Gerrard că nu-l titularizează mereu, că-l bagă doar câteva minute, că nu-l lasă pe teren până la sfârşit...  Iar Ianis merge deja pe 23 de ani, are ceva sezoane în campionatele de seniori!. Dar Gerrard a dovedit că ştie ce face. O adaptare inteligentă, pas cu pas, la ritmul actual dintr-un campionat profesionist. La polul opus, când s-a forţat promovarea juniorului, avem destule exemple triste. Precum Alin Stoica, născut talent şi mort speranţă. Şi mai sunt destui, nu-i acum momentul de pomelnic.

În fine, cine a deschis vreodată o carte despre teoria antrenamentului sportiv, oricare ar fi ea, află de cheia succesului: viteză-forţă-rezistenţă-îndemânare. Un tânăr de 18-19 ani poate, foarte bine, să exceleze la capitolele viteză, rezistenţă, îndemânare, dar nicidecum la forţă. Ţine de fiziologie. Poate fi puternic ca un taur în duelurile cu cei de seama lui, dar va pierde, cu siguranţă, orice confruntare cu un senior experimentat. Şi va fi o nouă lovitură în plan psihic, încă în pas spre demoralizarea cronică...

 

Presiune de neînchipuit

Şi că tot am ajuns aici, vă imaginaţi ce atmosferă poate fi în vestiar când, la capătul unui megi cu miză maximă, echipa a pierdut din pricină că un junior a pierdut un duel de forţă cu un adversar matur şi vicelan, iar adversarii au obţinut victoria? Cine n-a stat într-un vestiar, nu pricepe. Explic acum, în linii mari. Veteranii îi sar în cap, dar nu numai lui, ci chiar şi antrenorului, oricât de autoritar ar fi acesta. Mai ales la nivelul profesionist, când se joacă pe bani şi când veteranii, care nu mai au în faţă prea mulţi ani de carieră şi care au de întreţinut familii. Aceştia nu vor mai accepta, nici în ruptul capului, experimente cu tineri „gafeuri”. Presiune de neînchipuit pentru cine n-a jucat fotbal sau n-a antrenat.

Din punctul de vedere al acţionariatului, al managementului ar fi foarte de preferat promovarea în masă a juniorilor crescuţi în propria curte. S-au investit nişte bani în educaţia lor, se poate recupera investiţia, poate ieşi chiar un profit frumuşel. Şi stafful tehnic ar prefera asta. Un veteran, mai ales dacă e internaţional, ridică pretenţii, comentează, se pune în gură cu antrenorii etc.

Atunci de ce nu s-a mers pe ideea asta? De ce, la începutul sezonului, când aveam un lot de doar 13 jucători, nu s-au promovat masiv juniori şi s-au preferat achiziţii stranii, chiar dacă ieftine?

Simplu, deja erau în lot şase jucători aproape Under 21, doi fiind portari. Şi aceştia au tras nişte ponoase chiar nemeritate. Un moment, cam fals mesajul că nu promovăm tinerii! Totuşi sunt şase copii care, prin tenacitatea şi îndârjirea lor, deja nu mai sunt copii. Axinte, Brânză, Onea, Stan, Fr. Cristea şi Zaharia. Mai bine de jumătate de echipă. Acum au experienţă destulă pentru a face legea în Liga 2. Ar mai trebui păstraţi 4-5 jucători dintre veterani şi completat cu copii. Asta e reţeta revenirii în Liga 1. Dar, până atunci, mai sunt nişte aspecte de abordat în ceea ce priveşte promovarea tinerilor. Va urma. Marcel FLUERARU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Fetele de la handbal, debut cu victorie
14/09/2025 17:30

* CSM Iasi 2020 - Sepsi Sfantu Gheorghe 26-24 (15-14) După o vară plină de suspans in viată clubului, echipa feminină de handbal a debutat duminică in noua editie a Diviziei A. În prima partidă di ...

Echipele ieșene, ghinionistele rundei în Liga 3
14/09/2025 13:02

* Stiinta Miroslava a pierdut 2 puncte pe teren prorpriu (1-1 cu Viitorul Onesti), iar USV a pierdut dramatic la Adjud, după ce a condus cu 2–0 Stiinta Miroslava nu reuseste să-si regăsească ritmul i ...

FC Politehnica Iași, din nou în derivă
14/09/2025 12:28

* riscul ca sezonul să fie compromis incă din toamnă este urias * suporterii din Iasi au văzut acest film de prea multe ori * după momente de entuziasm si promisiuni mari, echipa alunecă din nou in medioc ...

Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2
13/09/2025 18:12

  Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2 Muscelul Campulung – Chindia Targoviste 1-1 CSC Dumbrăvita – Sepsi Sf. Gheorghe 1-2 CSM Slatina – CS Tunari 1-1 FC Bacău &n ...

Numit trădător de președintele Aleksandăr Vučić, Novak Djokovic a fugit din Serbia. Tenismenul și-a înscris copiii la o școală din Atena
12/09/2025 06:13

Presedintele sarb Aleksandăr Vučić (55 de ani) l-a numit trădător pe conationalul său Novak Djokovici (38 de ani, 4 ATP) pentru că acesta a sustinut protestele studentesti anti-guvernamentale, asa că sp ...

Situația din grupa României după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”
10/09/2025 11:49

  Nicolae Stanciu /  Situatia din grupa Romaniei după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”  Romania a dezamăgit inc ...

România termină la egalitate cu Cipru după ce a condus cu 2-0/CLASAMENT
10/09/2025 08:44

 Echipa natională de fotbal a Romaniei a pierdut din nou puncte cruciale, de data aceasta cu Cipru, marti seară, in grupa H din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2026, terminand la egalitate după ce ...

Fotbal, Liga 3: Știința Miroslava pierde, surprinzător, la Gheorgheni
08/09/2025 11:05

Surprinzător, Stiinta Miroslava a pierdut, sambătă deplasarea la nou promovata CS Gheorgheni. Formatia ieseană pornea ca favorită, mai ales că CS Gheorgheni a fost invinsă, etapa precedentă, cu un never ...

CSM Pașcani demolează Liga județeană!
08/09/2025 11:05

* păscănenii au marcat de 16 ori in ultima etapă si au o medie de peste 8 goluri pe meci, in campionat Liga a patra judeană Iasi a devenit o competitie la discretia formatiei CSM Pascani. Păscănenii au m ...

Lucescu a șocat Observație controversată făcută de selecționer cu privire la jucătorii Canadei
06/09/2025 13:25

  Mircea Lucescu, 80 de ani, i-a lăudat pe jucătorii Canadei după amicalul pierdut cu 0-3 vineri seară, dar a făcut o remarcă legată de jucătorii lui Jesse Marsch care a atras atentia.  ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei