Marele jucător Florin Gheorghiu a fost prezent la Festivalul Internaţional de Şah ,,Suflet de Român”

1sah1
1sah3
1sah2

Dimensiune font:

| 26-03-2023 20:24

De vineri până duminică, circa 300 de şahişti din Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina şi România au participat la o atractivă competiţie de şah, menită să genereze spectacol sportiv, dar şi să apropie tinerii şi adulţii participanţi sub semnul tricolorului românesc. Premianţii au primit cupe, diplome şi premii în bani în valoare totală de 30.000 lei, dar şi câte un drapel tricolor al României.

Festivalul Internaţional ,,Suflet de român”, ajuns la a V-a ediţie şi desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Şah, a fost organizat de Asociaţia ,,Împreună pentru Miroslava”, în colaborare cu Cluburile ,,Micul Şahist” şi ,,Pionii Rgelui”, cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Grupul de facebook  IAŞAH. În cel mai puternic dintre cele trei turnee ale Festivalului, Open A, nouă jucători au realizat 5,5 puncte în cele 7 runde disputate. După aplicarea coeficienţilor de departajare, în astfel de situaţii, pe primul loc s-a clasat Lucian Filip, legitimat la CSU Universitatea de Vest Timişoara, urmat de George Pavăl de la ACS Regional de Şah Nord Est Iaşi şi Artiom Vedmeniuc de la ACS Logic Delta Tulcea. Turneul Open B, ELO sub 1300, a fost câştigat de Alexandra Ceruta din Republica Moldova cu 5,5 puncte din 6 runde, urmată de Dragoş Pădure din Republica Moldova şi Narcis Apostol de la Pionii Regelui Româneşti, ambii cu câte 5 puncte.  

Invitatul special al acestei ediţii, marele maestru internaţional Florin Gheorghiu, cel mai valoros şahist român de până acum, s-a întreţinut cu participanţii la întrecere, a făcut fotografii cu aceştia şi a dat autografe pe cărţile editate în ultimii ani. Fostul campion mondial de juniori şi reprezentant al României la 15 Olimpiade de Şah a povestit publicului cum au fost întâlnirile cu marele maestru american Bobby Fischer. ,,Şahul de performanţă înseamnă să ai o mare pasiune pentru acest sport și să faci totul pentru el: să studiezi, să analizezi şi să joci cât mai mult la niveluri din ce în ce mai ridicate. Spun acestea tuturor celor care mă invită, aşa cum se întâmplă şi acum. Vin cu plăcere, atunci când sunt invitat oriunde în ţară. Mă bucur că există astfel de competiţii care aduc faţă-n faţă pasionaţii sportului minţii. Pentru ei, am scris mai multe lucrări a câte trei volume, care să le fie de ajutor în formare”, a spus marele maestru internaţional Florin Gheorghiu. Lucian VLAD

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1683/89/2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. TATATU BAKERY S.R.L. Vaslui, cu sediul în loc. Vaslui, judeţul Vaslui. Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 05.05.2023. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 25.05.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, respectiv până la data de 27.07.2023 la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103.
ANUNŢ privind închirierea prin licitaţie publică a unei suprafete de teren de 15 mp, in curtea Dispensarului Moţca – CF 60052, pentru amplasarea unui container ȋn vederea desfăsurării de activităţi privind vȃnzare produse papetarie, de multiplicare documente, etc. UAT Comuna Moţca, adresa : localitatea Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţul Iaşi, tel : 0232/715777, fax: 0232/715050 , email : comuna_motca@yahoo.com scoate la licitaţie publică o suprafaţă de teren de 15 mp, situat în intravilanul comunei Moṭca, ȋn curtea Dispensarului din localitatea Moṭca – CF 60052. Accesul la imobillul menţionat se face din str. Moldovei. Închirierea se face conform art. 333 – 336 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi Hotărȃrea Consiliului local Moţca nr. 32 din 27.04.2023. Documentaţia de atribuire poate fi achiziţionată, contra cost, de la sediul Primăriei comunei Moţca. Contravaloarea documentaţiei este de 100 lei. Ofertele se redacteazã în limba românã şi vor fi prezentate conform documentaţiei de atribuire. Data limitã pentru depunerea ofertelor este 31.05.2023 ora 9:00. Adresa la care trebuie depuse ofertele : Primãria comunei Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţui Iaşi. Data limitã pentru solicitarea clarificãrilor este 25.05.2023. Data limitã pentru transmiterea rãspunsului la clarificãri este 26.05.2023. Licitaţia va avea loc în data de 31.05.2023 ora 11:00 la sediul Primãriei comunei Moţca, judeţul Iaşi. Litigiile de orce fel ce decurg din executarea contractului de concesionare sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi.
Performanță fabuloasă pentru Leo Messi: a devenit cel mai titrat fotbalist din istorie
28/05/2023 10:56

Lionel Messi a devenit cel mai titrat jucător din istoria fotbalului, cu 43 de titluri, cand a fost incoronat din nou campion al Franţei cu PSG, sambătă seara. Acest trofeu completează o vitrină deja pli ...

 Max Verstappen (Red Bull Racing) va porni de pe prima poziţie a grilei în Monaco Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.
27/05/2023 19:33

 Max Verstappen (Red Bull Racing) va porni de pe prima poziţie a grilei in Monaco Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Verstappen este primul pole position in Monaco. ...

Noua campioană națională la fitness este medic în Neamț. Cum arată Virginia Laic la 47 de ani
27/05/2023 07:10

Virginia Laic, un medic stomatolog din Roman, judeţul Neamţ, a devenit, la 47 de ani, campioană naţională la fitness. Ea a obţinut medalia de aur la Cupa Romaniei, in palmares avand şi alte trofee. La c ...

Video | Nebunie în barajul pentru Conference League: Craiova a condus cu 3-0, a fost egalată deși avea un om în plus și s-a impus la lovituri de la 11 metri
26/05/2023 23:47

  Echipa FCU Craiova a invins vineri, pe teren propriu, scor 5-4 (1-0, 3-3, 3-3), după lovituri de la 11 metri, formaţia FC Voluntari, in semifinala barajului de calificare in Conference League. Craiove ...

Cotidianul francez L'Equipe anunță lovitura dură pe care Mbappe le-a pregătit-o celor de la PSG
24/05/2023 14:38

 Kylian Mbappe, căpitanul selecţionatei de fotbal a Franţei, a decis să nu activeze opţiunea de prelungire cu un an a contractului său cu clubul Paris Saint-Germain, anunţă cotidianul sportiv franc ...

Gigi Becali, de râsul fotbalului românesc: Balint și Strizu i-au pus sare pe rană
22/05/2023 14:09

Gigi Becali poate scrie o carte de succes, intitulată „Cum să iesi pe locul 2?“. Mereu! Iar asta in timp ce cheltuiesti cei mai multi bani, comparativ cu restul competitoarelor. E o „performantă“ car ...

Schimbări în Top 10 WTA - Simona Halep, întrecută și de Sorana Cîrstea
22/05/2023 11:34

 Suspendată provizoriu pentru dopaj (este acuzată acum si de neregularităti in pasaportul biologic), Simona Halep a fost depăsită si de Sorana Cirstea in clasamentul WTA.   J ...

„Vrem stadion!”, s-a strigat, din 10.000 de piepturi, în Copou
21/05/2023 22:30

  * meciul cu Dinamo n-a avut istoric... * stadion plin, foarte multi tineri, copii si reprezentante ale sexului frumos, oameni radiind de fericire, valuri prin tribune, apostrofări la adresa presedintel ...

VIDEO Ianis Hagi, primul gol pentru Glasgow Rangers după mai bine de un an de zile
21/05/2023 18:16

 Ianis Hagi a reusit să marcheze duminică un gol pentru Glasgow Rangers in victoria, scor 3-1, obtinută pe terenul celor de la Hibernian (etapa 36-a din campionatul de fotbal al Scotiei). Ianis Hagi& ...

Dinamo a pierdut, scor 4-1, meciul jucat pe terenul celor de la Poli Iași în ultima etapă din play-off-ul din Liga 2 /VEZI AICI CLASAMENTUL FINAL
21/05/2023 15:12

 ​Dinamo a pierdut, scor 4-1, meciul jucat pe terenul celor de la Poli Iasi in ultima etapă din play-off-ul din Liga 2 la fotbal. „Cainii” vor merge la baraj, in timp ce Otelul Galati a obti ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei