O săptămână de foc în Copou până la primul meci oficial al anului!

1poli

Dimensiune font:

| 27-01-2020 16:30

O săptămână a mai rămas până la primul meci oficial din acest an pentru trupa lui Rednic, ea fiind programată luni, 3 februarie, de la ora 20:00, în închiderea etapei a XXIII-a a Ligii 1, atunci când va primi vizita celor de la FC Viitorul. După cele două zile libere primite vineri, când s-a întors acasă din Antalya, unde a fost cantonată de pe 12 ianuarie, echipa ieşeană reia de astăzi antrenamentele în Copou şi cu ieşeanul Bădic în componență, care fusese pus pe lista celor cu care s-a negociat rezilierea contractelor. Rednic se va baza pe cei 23 de jucători cu care s-a întors din Turcia, fiind aşteptaţi încă doi fotbalişti, un fundaş şi un mijlocaş sau atacant.

Rezultatele celor trei meciuri amicale susţinute în Antalya au fost următoarele: 0-0 cu Kukesi, liderul Albaniei, 1-1 (0-1; a egalat Omoh, venit din prima ligă a Suediei) cu Sumqayit (locul 4 în Azerbaidjan) şi 1-0 (1-0; a înscris Klimavicius, venit de la Dinamo Bucureşti) cu Mladost Lucani (locul 9 în Serbia). Rednic a renunţat la o partidă de verificare, cu Aha, din Turkmenistan, pe de o parte declarându-se la acea oră foarte mulţumit de cum se pregăteau băieţii săi, iar pe de cealaltă parte pentru că probabil n-a vrut să rişte vreo accidentare în compania unei formaţii cu o doză excesivă de agresivitate în joc.

 

Citește și: VIDEO Final de cantonament, multă poftă de joc!

 

Echipa pe care Rednic o va alinia împotriva Viitorului prinde tot mai mult contur, iar la nivelul portarilor le-a dat şanse egale lui Târnovanu (care aparţine de FCSB), Rusu şi Axinte (eligibil şi el Under 21, în prima parte a sezonului a apărat la Aerostar Bacău, liderul Seriei I a Ligii a III-a), folosind doi dintre ei în fiecare meci. Rusu a fost titular în două dintre partide, iar Târnovanu a fost în formula de start în al doilea meci amical, el primind singurul gol încasat de CSM Poli în cantonament. Axinte a intrat de fiecare dată din postura de rezervă, dar în fiecare meci a avut măcar câte o intervenţie salutară, fiind unul dintre jucătorii remarcaţi în cantonament. Greu de intuit cu cine va începe Rednic meciul cu Viitorul, la decizia sa urmând să conteze mult şi ce variante viabile de jucători U21 va avea în câmp, dar şi planul de joc pe care-l va stabili. Mai precis, dacă va miza pe consistenţă în faza ofensivă, atunci probabil va apela la unul din portarii eligibili U21 şi la un fundaş lateral prin care să respecte condiţia cu doi titulari U21 în formula de start.

Concurenţă benefică

Gallego este singurul jucător care a cedat problemelor medicale în cantonament şi a fost trimis acasă, unde i-a fost propusă rezilierea contractului ce urma să expire la finalul sezonului. Variantă pentru postul de fundaş dreapta a rămas Onea (eligibil U21), dar acolo ar putea juca şi Grădinaru (adus de la Concordia Chiajna), iar ca fundaş stânga sunt disponibili A. Radu, Şerban (eligibil U21, împrumutat de la FCSB), dar şi Bădic, în cazul în care va fi reprimit în lot şi îl va convinge pe Rednic că merită o ultimă şansă la CSM Poli, sigur, cu condiţia de a nu se mai confrunta cu problemele sale musculare ce i-au măcinat cariera. Oricum, se aude că va mai fi adus un fundaş stânga, ba chiar s-a vorbit de un fotbalist capabil să evolueze pe ambele benzi, iar la nivelul fundaşilor centrali situaţia este clară: Mihalache, Klimavicius (folosiţi titulari în ultimele două amicale) şi Frăsinescu vor lupta pentru cele două locuri de stoperi, dacă nu cumva acel fundaş stânga ar fi în stare să joace la nevoie şi fundaş central.

În linia de patru mijlocaşi, pentru zona centrală, după transferul lui Loshaj la Cracovia (275.000 de euro şi 5% din viitorul transfer), Breeveld şi Passaglia întâmpină o concurenţă consistentă din partea argentinianului De Iriondo, la fel cum Platini nu mai poate fi sigur de lotul său de titular de pe dreapta, acolo unde Chacana (celălalt argentinian propus în această iarnă de Anton Heleşteanu, şeful Departamentului de Scouting din Copou) a lăsat şi el o impresie favorabilă. Pe stânga poate juca Omoh, dar şi eligibilii U21 Horşia şi Longher (format la Dinamo Bucureşti, pentru care a şi debutat în Liga 1, împrumutat la FC Botoşani în prima parte a sezonului), F. Cristea (U21) se poate amesteca şi el în discuţie, iar Popadiuc ar trebui să forţeze şi el titularizarea.

În atac lucrurile sunt destul de simple. A. Cristea şi Luckassen (venit din liga a doua a Olandei) sunt primele variante, însă o impresie favorabilă a lăsat şi Zaharia, tânărul fotbalist ieşean împrumutat pentru prima parte a sezonului la Ozana Tg. Neamţ, în Liga a III-a, şi care se pare că are şanse să fie păstrat în lot. „A fost un cantonament mai dificil decât cel din vară (n.r. - cantonament pentru care a sacrificat examenul de bacalaureat, pe care l-a promovat în sesiunea din toamnă!). Îmi place sistemul de joc cu doi atacanţi, îmi place să am un coleg lângă mine”, a menţionat Zaharia, însă în atac pot juca şi Omoh, Platini şi Chacana, aşa că şi în acest compartiment se anunţă o concurenţă benefică pe posturi.

Rednic s-a implicat cum a promis!

Perioada de pregătire până la reluarea campionatului este însă foarte scurtă, dar preparatorul fizic Cezar Honceriu, readus la echipă după doi ani şi jumătate, a grupat lotul pe grupe de jucători care să se situeze cam la acelaşi nivel şi a încercat să le egalizeze în sus. „Perioada de pregătire fizică o vom continua încă trei sau patru săptămâni, deoarece nu aveam cum să ajungem în doar două săptămâni pe un platou de formă sportivă mulţumitoare. Tot lotul a lucrat foarte bine, dar mai avem de muncit”, a precizat Honceriu, el referindu-se şi la cum a colaborat cu Mircea Rednic: „Este un antrenor foarte sigur pe el, simte foarte bine jucătorii. Este un profesionist desăvârşit, ştie cum să le dea încredere băieţilor”. Rednic nu le-a dat doar încredere jucătorilor, ci s-a implicat deja şi din punct de vedere financiar la echipă, din banii săi auzindu-se că au fost achitate restanţele la jucători şi la staff-ul tehnic, dar şi o parte din datoriile de peste un milion de euro care continuă să macine gruparea ieşeană.

Tot în această săptămână va fi consemnată şi înlocuirea preşedintelui executiv Adrian Ambrosie (va fi manager executiv) cu Ciprian Paraschiv, cel de la care se aşteaptă în principal asigurarea unui echilibru financiar care să-i permită lui Rednic să conducă echipa pe un loc cât mai sus în clasament. Dragoş GAŞPAR

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Fetele de la handbal, debut cu victorie
14/09/2025 17:30

* CSM Iasi 2020 - Sepsi Sfantu Gheorghe 26-24 (15-14) După o vară plină de suspans in viată clubului, echipa feminină de handbal a debutat duminică in noua editie a Diviziei A. În prima partidă di ...

Echipele ieșene, ghinionistele rundei în Liga 3
14/09/2025 13:02

* Stiinta Miroslava a pierdut 2 puncte pe teren prorpriu (1-1 cu Viitorul Onesti), iar USV a pierdut dramatic la Adjud, după ce a condus cu 2–0 Stiinta Miroslava nu reuseste să-si regăsească ritmul i ...

FC Politehnica Iași, din nou în derivă
14/09/2025 12:28

* riscul ca sezonul să fie compromis incă din toamnă este urias * suporterii din Iasi au văzut acest film de prea multe ori * după momente de entuziasm si promisiuni mari, echipa alunecă din nou in medioc ...

Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2
13/09/2025 18:12

  Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2 Muscelul Campulung – Chindia Targoviste 1-1 CSC Dumbrăvita – Sepsi Sf. Gheorghe 1-2 CSM Slatina – CS Tunari 1-1 FC Bacău &n ...

Numit trădător de președintele Aleksandăr Vučić, Novak Djokovic a fugit din Serbia. Tenismenul și-a înscris copiii la o școală din Atena
12/09/2025 06:13

Presedintele sarb Aleksandăr Vučić (55 de ani) l-a numit trădător pe conationalul său Novak Djokovici (38 de ani, 4 ATP) pentru că acesta a sustinut protestele studentesti anti-guvernamentale, asa că sp ...

Situația din grupa României după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”
10/09/2025 11:49

  Nicolae Stanciu /  Situatia din grupa Romaniei după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”  Romania a dezamăgit inc ...

România termină la egalitate cu Cipru după ce a condus cu 2-0/CLASAMENT
10/09/2025 08:44

 Echipa natională de fotbal a Romaniei a pierdut din nou puncte cruciale, de data aceasta cu Cipru, marti seară, in grupa H din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2026, terminand la egalitate după ce ...

Fotbal, Liga 3: Știința Miroslava pierde, surprinzător, la Gheorgheni
08/09/2025 11:05

Surprinzător, Stiinta Miroslava a pierdut, sambătă deplasarea la nou promovata CS Gheorgheni. Formatia ieseană pornea ca favorită, mai ales că CS Gheorgheni a fost invinsă, etapa precedentă, cu un never ...

CSM Pașcani demolează Liga județeană!
08/09/2025 11:05

* păscănenii au marcat de 16 ori in ultima etapă si au o medie de peste 8 goluri pe meci, in campionat Liga a patra judeană Iasi a devenit o competitie la discretia formatiei CSM Pascani. Păscănenii au m ...

Lucescu a șocat Observație controversată făcută de selecționer cu privire la jucătorii Canadei
06/09/2025 13:25

  Mircea Lucescu, 80 de ani, i-a lăudat pe jucătorii Canadei după amicalul pierdut cu 0-3 vineri seară, dar a făcut o remarcă legată de jucătorii lui Jesse Marsch care a atras atentia.  ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei