Povestea Flăcării olimpice

Originea Flăcării Olimpice combină tradițiile antice cu simbolismul modern, fiind un element esențial în cadrul Jocurilor Olimpice contemporane. Conceptul își are originea în Grecia Antică, unde focul avea o semnificație religioasă și culturală profundă. În antichitate, în timpul Jocurilor Olimpice, se menținea aprins un foc permanent în fața templului zeului Zeus în Olympia. Acest foc simboliza puritatea competiției și era menit să fie un omagiu adus zeilor. Focul, considerat a fi curat și sacru, era folosit în diverse rituale religioase, inclusiv în Jocurile Olimpice, subliniind legătura dintre sport și spiritualitate în cultura greacă.

Deși Jocurile Olimpice moderne au fost reinstituite în 1896, flacăra olimpică, așa cum o cunoaștem astăzi, a fost introdusă abia la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936. Acest nou simbol a fost ideea lui Carl Diem, un oficial sportiv german, care a fost inspirat de practicile antice, dar și de dorința de a crea un ritual care să lege fizic locul originar al Jocurilor, Olympia, de orașul gazdă al fiecărui eveniment olimpic.

Procesul de aprindere a flăcării olimpice are loc la Olympia, folosindu-se o tehnică milenară. Razele soarelui sunt focalizate printr-o parabolă pentru a aprinde torța, un act care simbolizează puritatea și legătura cu natura. Acest ritual este executat de „preotese” îmbrăcate în veșminte tradiționale, care reamintește de legătura cu Antichitatea.

De acolo, flacăra pornește într-un tur al Greciei și apoi este predată țării gazdă, unde începe un tur național până la locul desfășurării Jocurilor. De exemplu, pentru Jocurile Olimpice de Vară din 2020 din Tokyo, flacăra a vizitat toate cele 47 de prefecturi ale Japoniei.

Purtătorii flăcării sunt adesea persoane care au arătat excelență în sport, contribuții semnificative la comunitate sau care au inspirat pe alții prin actele lor de curaj și determinare. Aceste persoane sunt alese pentru a reprezenta spiritul olimpic de excelență și inspirație.

Destinația finală

Călătoria flăcării se încheie la stadionul olimpic în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor. Ultimul purtător de torță aprinde cu flacăra olimpică un vas mare, cunoscut sub numele de vasul cauldron, marcând astfel începutul oficial al Jocurilor. Flacăra arde pe durata întregii desfășurări a Jocurilor, până este stinsă la ceremonia de închidere, simbolizând finalul acelui eveniment olimpic.

De la introducerea sa în 1936, flacăra olimpică a evoluat de la un simbol al păcii și al unității într-o perioadă interbelică tensionată, la un simbol global al speranței și al rezilienței. Fiecare ediție a Jocurilor Olimpice a adăugat straturi suplimentare de semnificație acestei tradiții, adaptând parcursul și ceremoniile flăcării la contextul cultural și politic al timpului respectiv.

Flacără reprezintă o punte între trecut și prezent, între idealurile antice ale sportului și cele contemporane. Reafirmă angajamentul comunității internaționale față de valorile fundamentale ale olimpismului: excelență, prietenie și respect.

Teona SOARE