Rednic a semnat doar după ce a vorbit cu primarul!

1Adrian Ambrosie, Mihai Chirica, Mircea Rednic

Dimensiune font:

| 09-01-2020 15:51

 

Antrenorul Mircea Rednic n-a vrut să se prezinte ieri dimineaţă, la ora 11:00, la reunirea lotului, până n-a avut o întrevedere cu primarul Mihai Chirica. La ora 10:00, însoţit de preşedintele Adrian Ambrosie, el discuta deja la Palatul Roznovanu cu Chirica, iar după jumătate de oră a declarat: „Am solicitat întâlnirea cu dl. Chirica deoarece vreau ca lucrurile să fie clare. Am vrut să stabilim nişte reguli pe care toată lumea să le respecte. Voi semna pe şase luni cu opţiune de prelungire. Obiectivul este să nu ne clasăm mai jos de locul 10, Cupa va fi bonus. Nu sunt investitor, nu sunt sponsor, sunt antrenor şi vreau să fiu tratat ca atare. Avem susţinere, nu sunt doar promisiuni. Am fost la stadion, terenul arată foarte bine, la fel şi sala de forţă. Condiţii au fost, datori au rămas jucătorii”.

Rednic a dat de înţeles că nu doar fostul antrenor, Mihai Teja, este vinovat pentru că echipa a încheiat 2019 pe locul 11, cu 22 de puncte, după ce la capătul primelor şase etape avea deja 14 puncte în cont şi se cam obişnuise cu podiumul. El a dezvoltat ceva mai târziu subiectul, iar primarul Mihai Chirica a intervenit. „Domnule Rednic, sperăm să faceţi tot ce v-aţi propus. Aveţi tot sprijinul nostru”, a menţionat primarul, după care a aruncat „săgeţi”: „Nu vă uitaţi la dl. Rednic ca la un investitor. Clubul are preşedinte, are structură de conducere. Trebuie să găsim soluţii, n-a venit nimeni cu sacul cu bani. Nu cred că pentru prima parte din campionat au lipsit banii şi se ştie ce rezultate bune au fost. Trebuie să muncim pentru a supravieţui în Liga 1. Conducerea clubului va găsi soluţii pentru a asigura bugetul, nu este treaba mea sau a antrenorului”.

După întrevederea de la Primărie, Mircea Rednic a semnat în Copou contractul de care pomenea, apoi a fost prezentat de Ambrosie jucătorilor. A fost prezent în vestiar şi Costel Pană, unul din „secunzii” lui Teja, dar Rednic a spus că nu va rămâne în staff. Nici Silviu Ion nu va veni la Iaşi, aşa că primul său „secund” va fi Sorin Colceag.

Copoul vizează Cupa României

Cei 22 de jucători prezenţi ieri la reunire (Târnovanu, Axinte - în prima parte a sezonului a fost împrumutat la Aerostar Bacău, liderul Seriei I din Liga a III-a, dar va fi adus înapoi dacă va fi reziliat contractul cu Cobrea -, Cobrea, A. Cristea, F. Cristea, Frăsinescu, Onea, Bălan, Mihalache, Chelaru, Bădic, Popadiuc, Gallego, Devesa, A. Radu, Horşia, Şerban, Assulin, Bârnoi, Lopes Cabral, Diallo şi Breeveld) au ieşit la o dezmorţire pe terenul mare sub comanda preparatorului fizic Cezar Honceriu şi a lui Benone Dohot, antrenorul cu portarii. „Începem anul cu schimbări. Aveam nevoie de un restart, avem încredere că vom face lucruri bune împreună. Aşteptăm rezultate bune. Ne bucurăm că avem parte de un antrenor cu experienţă. Am mai lucrat cu dl. Rednic, deşi puţin, am trăit o experienţă foarte frumoasă. Este un antrenor care poate îmbunătăţi multe lucruri într-un timp foarte scurt. Pe viitor vom avea ce învăţa unii de la alţii. Obiectivul este locul 1-10, ca la început, dar este cam târziu, am pierdut mult în ultimul timp. A rămas însă Cupa în picioare, poate fi un bonus şi o motivaţie în plus pentru a mai spăla din lucrurile din ultimul timp. Preşedintele ne-a asigurat că nu vor fi probleme cu banii, vor fi găsite soluţii”, a declarat căpitanul Cosmin Frăsinescu.

Andrei Cristea nu s-a schimbat pentru a lua parte la antrenament, el începându-şi din acest an şi cariera de antrenor pe post de al doilea „secund” al lui Rednic. Au mai lipsit de la reunire Rusu, Loshaj, Carlone (învoiţi), dar şi Passaglia şi Platini, despre ultimul Rednic referindu-se ceva mai târziu. „Sperăm ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine şi să redevenim echipa de la începutul sezonului. Este fantastic să pot lucra alături de Mircea Rednic, este un antrenor foarte valoros. Discuţii despre bani au fost tot timpul la Iaşi, dar n-a plecat de aici niciun jucător fără bani. Nu ne putem plânge foarte tare când vine vorba despre bani. S-au făcut şi lucruri frumoase în acest sezon, trebuie să mulţumim şi domnului Teja, dar ar fi minunat să avem mai multe bucurii. Obiectivul este clar salvarea de la retrogradare, dar ne dorim să ne calificăm în finala Cupei României”, a declarat Andrei Cristea.

Ultimul cuvânt

Mircea Rednic a avut ultimul cuvânt, menţionând că de mâine aşteaptă jucători noi cu care să întărească echipa şi că va definitiva lotul după cantonamentul din Antalya (12-24 ianuarie). El a dat de înţeles că se va implica şi din punct de vedere financiar

la echipă cu titlu de împrumut când va simţi că va fi nevoie. A menţionat că lista cu jucătorii propuşi pentru rezilierea contractelor va fi definitivată zilele următoare, în pericol fiind următorii: Cobrea, Lopes Cabral (dorit la Petrolul Ploieşti), Assulin, Devesa, Bădic, Chelaru (va fi probabil împrumutat la Aerostar Bacău), Haţiegan, Bârnoi, Bălan şi Carlone (va fi probabil împrumutat). „Sunt un pic supărat pe jucătorii experimentaţi, ei se puteau implica mai mult alături de antrenor. Le-am spus jucătorilor că nu veneam aici dacă nu simţeam că echipa are potenţial. Vor fi fonduri, nu vin ca investitor. Le-am spus că se pot baza pe mine, îmi respect jucătorii şi mă bat pentru jucători. Nu este corect însă ca unii dintre ei să fie plătiţi şi alţii nu. Vor mai veni doi atacanţi, dar în total nu vor fi mulţi jucători noi. Sunt dezamăgit că Platini n-a ajuns la reunire. Eu îl cunosc pe Platini ăla mare, am jucat contra lui (n.r. - Michel Platini)... În primul rând cer respect între jucători şi faţă de mine. Nu ştiu ce probleme are Platini, dar problema lui trebuie să fie fotbalul. Echipa traversează însă o perioadă mai delicată, de asta şi cred că a apelat la mine. Să știți că Adi (n.r. - Adrian Ambrosie) a făcut eforturi mari să mă convingă să vin aici. Dacă am semnat înseamnă că am primit garanţii ferme și din partea primarului”, a mai spus Mircea Rednic.

Echipa va efectua astăzi şi mâine vizita medicală, iar între 12 şi 24 ianuarie se va pregăti în Antalya, unde va susţine şi patru meciuri amicale, pentru ca pe 3 februarie să susţină primul joc oficial din 2020, urmând să primească vizita Viitorului în închiderea etapei a XXIII-a a Ligii 1. Dragoş GAŞPAR

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Fetele de la handbal, debut cu victorie
14/09/2025 17:30

* CSM Iasi 2020 - Sepsi Sfantu Gheorghe 26-24 (15-14) După o vară plină de suspans in viată clubului, echipa feminină de handbal a debutat duminică in noua editie a Diviziei A. În prima partidă di ...

Echipele ieșene, ghinionistele rundei în Liga 3
14/09/2025 13:02

* Stiinta Miroslava a pierdut 2 puncte pe teren prorpriu (1-1 cu Viitorul Onesti), iar USV a pierdut dramatic la Adjud, după ce a condus cu 2–0 Stiinta Miroslava nu reuseste să-si regăsească ritmul i ...

FC Politehnica Iași, din nou în derivă
14/09/2025 12:28

* riscul ca sezonul să fie compromis incă din toamnă este urias * suporterii din Iasi au văzut acest film de prea multe ori * după momente de entuziasm si promisiuni mari, echipa alunecă din nou in medioc ...

Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2
13/09/2025 18:12

  Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2 Muscelul Campulung – Chindia Targoviste 1-1 CSC Dumbrăvita – Sepsi Sf. Gheorghe 1-2 CSM Slatina – CS Tunari 1-1 FC Bacău &n ...

Numit trădător de președintele Aleksandăr Vučić, Novak Djokovic a fugit din Serbia. Tenismenul și-a înscris copiii la o școală din Atena
12/09/2025 06:13

Presedintele sarb Aleksandăr Vučić (55 de ani) l-a numit trădător pe conationalul său Novak Djokovici (38 de ani, 4 ATP) pentru că acesta a sustinut protestele studentesti anti-guvernamentale, asa că sp ...

Situația din grupa României după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”
10/09/2025 11:49

  Nicolae Stanciu /  Situatia din grupa Romaniei după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”  Romania a dezamăgit inc ...

România termină la egalitate cu Cipru după ce a condus cu 2-0/CLASAMENT
10/09/2025 08:44

 Echipa natională de fotbal a Romaniei a pierdut din nou puncte cruciale, de data aceasta cu Cipru, marti seară, in grupa H din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2026, terminand la egalitate după ce ...

Fotbal, Liga 3: Știința Miroslava pierde, surprinzător, la Gheorgheni
08/09/2025 11:05

Surprinzător, Stiinta Miroslava a pierdut, sambătă deplasarea la nou promovata CS Gheorgheni. Formatia ieseană pornea ca favorită, mai ales că CS Gheorgheni a fost invinsă, etapa precedentă, cu un never ...

CSM Pașcani demolează Liga județeană!
08/09/2025 11:05

* păscănenii au marcat de 16 ori in ultima etapă si au o medie de peste 8 goluri pe meci, in campionat Liga a patra judeană Iasi a devenit o competitie la discretia formatiei CSM Pascani. Păscănenii au m ...

Lucescu a șocat Observație controversată făcută de selecționer cu privire la jucătorii Canadei
06/09/2025 13:25

  Mircea Lucescu, 80 de ani, i-a lăudat pe jucătorii Canadei după amicalul pierdut cu 0-3 vineri seară, dar a făcut o remarcă legată de jucătorii lui Jesse Marsch care a atras atentia.  ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei