Simona Halep, o nouă coborâre în clasamentul WTA după eliminarea de la Montreal
Dimensiune font:
| 12-08-2021 13:51
A revenit pe terenul de tenis după o pauză de trei luni, iar la primul meci oficial a fost învinsă de Danielle Collins. Simona Halep va înregistra după eliminarea din turul doi de la WTA Montreal o nouă coborâre în ierarhia mondială (începând de săptămâna viitoare).
Astfel, în clasamentul live Simona se află în prezent pe locul 14, cu 3821 de puncte. Halep a pierdut încă o poziție în ierarhia mondială.
Până la finalul competiției de la Montreal, Halep ar mai putea fi depășită de o singură jucătoare: Maria Sakkari (se află pe 18 în prezent).
Condiția ca acest lucru să se întâmple este ca sportiva din Grecia să câștige Openul Canadei (ar ajunge la un total de 4135 puncte).
De știut:
Pentru prezența la turneul de la Montreal, Simona Halep va primi $13.300 și 60 de puncte WTA.
Pentru Simona Halep turneul de la Montreal este prima competiţie după accidentarea suferită la gambă. Halep nu a mai jucat din 12 mai, când s-a accidentat la turneul de la Roma.
Jucătoarea din SUA a ajuns la 12 victorii consecutive în circuitul WTA: s-a impus în turneele de la Palermo și San Jose și s-a calificat în optimi la Montreal.
În runda următoare, Danielle Collins se va confrunta cu Jessica Pegula (SUA, 30 WTA), care a trecut de Anastasia Pavyluchenkova (Rusia, 17 WTA și favorită 10), scor 1-6, 6-3, 6-2.
National Bank Open (Monteal): 9-15 august, face parte din categoria WTA 1000. Simona a câștigat competiția în 2016 și 2018.
* CSM Iasi 2020 - Sepsi Sfantu Gheorghe 26-24 (15-14)
După o vară plină de suspans in viată clubului, echipa feminină de handbal a debutat duminică in noua editie a Diviziei A. În prima partidă di ...
* Stiinta Miroslava a pierdut 2 puncte pe teren prorpriu (1-1 cu Viitorul Onesti), iar USV a pierdut dramatic la Adjud, după ce a condus cu 2–0
Stiinta Miroslava nu reuseste să-si regăsească ritmul i ...
* riscul ca sezonul să fie compromis incă din toamnă este urias * suporterii din Iasi au văzut acest film de prea multe ori * după momente de entuziasm si promisiuni mari, echipa alunecă din nou in medioc ...
Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2
Muscelul Campulung – Chindia Targoviste 1-1
CSC Dumbrăvita – Sepsi Sf. Gheorghe 1-2
CSM Slatina – CS Tunari 1-1
FC Bacău &n ...
Presedintele sarb Aleksandăr Vučić (55 de ani) l-a numit trădător pe conationalul său Novak Djokovici (38 de ani, 4 ATP) pentru că acesta a sustinut protestele studentesti anti-guvernamentale, asa că sp ...
Echipa natională de fotbal a Romaniei a pierdut din nou puncte cruciale, de data aceasta cu Cipru, marti seară, in grupa H din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2026, terminand la egalitate după ce ...
Surprinzător, Stiinta Miroslava a pierdut, sambătă deplasarea la nou promovata CS Gheorgheni. Formatia ieseană pornea ca favorită, mai ales că CS Gheorgheni a fost invinsă, etapa precedentă, cu un never ...
* păscănenii au marcat de 16 ori in ultima etapă si au o medie de peste 8 goluri pe meci, in campionat
Liga a patra judeană Iasi a devenit o competitie la discretia formatiei CSM Pascani. Păscănenii au m ...
Mircea Lucescu, 80 de ani, i-a lăudat pe jucătorii Canadei după amicalul pierdut cu 0-3 vineri seară, dar a făcut o remarcă legată de jucătorii lui Jesse Marsch care a atras atentia. ...
Adauga comentariul tau