Situaţia de la Dinamo tulbură meciul cu FC Viitorul!

1poli

Dimensiune font:

| 17-07-2020 10:04

Trupa lui Mircea Rednic a bifat ieri două antrenamente pentru următoarea dispută din play-out-ul Ligii 1, cu liderul FC Viitorul, programată luni, de la ora 20:00, în Copou, şi contând pentru etapa a III-a a returului. Între cele două şedinţe de pregătire a fost organizată o conferinţă de presă dedicată în special amintitei dispute pe care formaţia ieşeană o va aborda de pe locul de baraj, 12, dispută umbrită deocamdată de situaţia de la Dinamo!

Antrenorul Mircea Rednic s-a declarat mulţumit că are toţi jucătorii la dispoziţie şi anticipează un meci dificil în compania celei mai bune echipe din play-out, deşi înaintea jocului cu Sepsi Sf. Gheorghe catalogase formaţia covăsneană drept cea mai în formă din play-out. „Am avut un drum de şase ore jumătate după meciul disputat duminică, în deplasare, cu Dinamo. Sunt mulţumit că am reuşit să recuperez aproape toţi jucătorii care s-au confruntat cu uşoare probleme medicale. Avem efectivul complet, inclusiv A. Cristea şi Breeveld, care acum se pregătesc alături de echipă. Ne aşteaptă un meci foarte important şi foarte dificil. Jucăm cu o echipă care normal ar fi trebuit să fie în play-off. Este cea mai bună din play-out. O cunoaştem, am jucat de două ori cu ea de când am venit la Iaşi şi am suferit două înfrângeri la limită. Privim meciul cu încredere, cu mult optimism, dacă vrem să ne îndeplinim obiectivul trebuie să luăm trei puncte. Vom juca la victorie, dar trebuie să fim realişti. Orice punct contează, mai ales cu o echipă precum Viitorul. Dacă vom obţine un punct, mai mult ca sigur ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat Rednic, care s-a referit şi la meciul în care FC Viitorul a aliniat contra Chindiei Târgovişte o formulă de echipă cu multe rezerve. „Mă aştept ca FC Viitorul să alinieze cea mai bună echipă a lor cu noi. Probabil Hagi s-a gândit să acorde în acel joc cu Chindia şanse şi jucătorilor care au evoluat mai puţin. Nu-l putem noi judeca sau să-i facem program. Niciodată el nu le va spune jucătorilor să se dea deoparte! Indiferent cu ce echipă va veni va fi un meci foarte greu”.

 

Citește și: Şahul va fi prima secţie funcţională la CSM Iaşi 2020!

 

Îngrijorare după „explozia” de la Dinamo!

Mai multă atenţie la conferinţa de presă a fost însă acordată situaţiei de la Dinamo, ieri anunţându-se că şase jucători au fost infectaţi cu noul coronavirus, iar „restanţa” cu Chindia, programată ieri, a fost amânată. „Nu mi-e teamă, dar sunt îngrijorat. Am luat contact cu cei de la Dinamo, am stat de vorbă cu Ricardo Grigore (n.r. - unul din cei şase infectaţi). Jucătorii au avut contact şi înainte şi în timpul meciului. Este o situaţie delicată, chiar nu ştiu cum s-o iau”, a menţionat Rednic, cel care ieri i-a propus preşedintelui executiv Ciprian Paraschiv să ducă echipa la o nouă sesiune de testare pentru COVID-19. „Deoarece am jucat ultimul meci cu Dinamo ar trebui şi noi să ne testăm. Dacă, Doamne fereşte!, este şi la noi un caz? Eu i-am propus preşedintelui să refacem testul, deşi nu avem nici o săptămână de la ultimul. Jucăm luni cu Viitorul, dacă se îmbolnăveşte cineva de la ei? Înţeleg îngrijorarea celor din staff-ul meu, a jucătorilor. Noi la început ne-am spus punctul de vedere, am anticipat că vor apărea cazuri şi iată că au apărut! Nu ştiu ce decizii vor fi luate. Nu ştiu ce soluţie ar fi optimă, dar meciurile amânate când vor fi reprogramate? Pe noi nu ne avantajează această situaţie. Vrem ca rezultatele să se decidă pe teren”, a precizat antrenorul de la CSM Politehnica Iaşi.

Luptăm până la capăt”

Andrei Cristea, cel care a înscris în minutul 85 golul egalării din meciul cu Dinamo (scor 1-1), a fost reprezentantul jucătorilor la conferinţa de presă de ieri. „Urmează o partidă foarte importantă. Sunt trei puncte foarte mari, pe care ne dorim să le luăm. Va fi un meci foarte complicat. Suntem încrezători, lucrurile au decurs foarte bine, ne-am refăcut după o perioadă cu multe meciuri într-un timp foarte scurt. E clar că suntem îngrijoraţi după ce am aflat de cazurile de la Dinamo. Este o situaţie complicată în toată ţara, nu doar în fotbal. Ne-a pus pe gânduri situaţia de la Dinamo şi nu ne face bine. Trebuie să ne concentrăm pe fotbal, dar sunt lucruri care ne trag înapoi. Consider că este cea mai bună soluţie să fim testaţi ca să ne putem gândi doar la fotbal şi să nu răspândim şi noi virusul. Cei care conduc acest fenomen ar trebui să ia repede nişte decizii. Dacă mai apare un focar va fi foarte complicat pentru toată lumea să-şi asume un meci. Cine va avea curaj să joace contra lui Dinamo?”, a declarat A. Cristea, care a mărturisit că încă nu şi-a revenit după cele păţite în meciul cu FC Hermannstadt, când a fost nevoit să părăsească accidentat terenul în minutul 35 în urma unui fault violent al lui Viera, iar CSM Poli a pierdut jocul cu 2-3 după ce la pauză conducea cu 2-1! „Meciurile se joacă, dar sunt condiţii foarte complicate. Nu pot să-mi revin după cele întâmplate în jocul cu FC Hermannstadt. Aşa campionat eu n-am mai trăit! Cea mai bună soluţie era ca numărul de echipe din Liga 1 să crească, era mai sigur din toate punctele de vedere. Iaşul merită să rămână în Liga 1, s-a creat aici o infrastructură bună pentru primul eşalon. Fac apel la toată suflarea ieşeană să fie alături de noi. Luptăm până la capăt să aducem o imagine bună acestui oraş şi sper să rămânem în prima divizie”, a mai spus Andrei Cristea. Dragoş GAŞPAR

 

Sursa foto: CSM Politehnica Iași

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Fetele de la handbal, debut cu victorie
14/09/2025 17:30

* CSM Iasi 2020 - Sepsi Sfantu Gheorghe 26-24 (15-14) După o vară plină de suspans in viată clubului, echipa feminină de handbal a debutat duminică in noua editie a Diviziei A. În prima partidă di ...

Echipele ieșene, ghinionistele rundei în Liga 3
14/09/2025 13:02

* Stiinta Miroslava a pierdut 2 puncte pe teren prorpriu (1-1 cu Viitorul Onesti), iar USV a pierdut dramatic la Adjud, după ce a condus cu 2–0 Stiinta Miroslava nu reuseste să-si regăsească ritmul i ...

FC Politehnica Iași, din nou în derivă
14/09/2025 12:28

* riscul ca sezonul să fie compromis incă din toamnă este urias * suporterii din Iasi au văzut acest film de prea multe ori * după momente de entuziasm si promisiuni mari, echipa alunecă din nou in medioc ...

Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2
13/09/2025 18:12

  Rezultate din etapa a 6-a din Liga 2 Muscelul Campulung – Chindia Targoviste 1-1 CSC Dumbrăvita – Sepsi Sf. Gheorghe 1-2 CSM Slatina – CS Tunari 1-1 FC Bacău &n ...

Numit trădător de președintele Aleksandăr Vučić, Novak Djokovic a fugit din Serbia. Tenismenul și-a înscris copiii la o școală din Atena
12/09/2025 06:13

Presedintele sarb Aleksandăr Vučić (55 de ani) l-a numit trădător pe conationalul său Novak Djokovici (38 de ani, 4 ATP) pentru că acesta a sustinut protestele studentesti anti-guvernamentale, asa că sp ...

Situația din grupa României după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”
10/09/2025 11:49

  Nicolae Stanciu /  Situatia din grupa Romaniei după dezamăgirea cu Cipru: „Am pierdut orice şansă la o calificare directă”  Romania a dezamăgit inc ...

România termină la egalitate cu Cipru după ce a condus cu 2-0/CLASAMENT
10/09/2025 08:44

 Echipa natională de fotbal a Romaniei a pierdut din nou puncte cruciale, de data aceasta cu Cipru, marti seară, in grupa H din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2026, terminand la egalitate după ce ...

Fotbal, Liga 3: Știința Miroslava pierde, surprinzător, la Gheorgheni
08/09/2025 11:05

Surprinzător, Stiinta Miroslava a pierdut, sambătă deplasarea la nou promovata CS Gheorgheni. Formatia ieseană pornea ca favorită, mai ales că CS Gheorgheni a fost invinsă, etapa precedentă, cu un never ...

CSM Pașcani demolează Liga județeană!
08/09/2025 11:05

* păscănenii au marcat de 16 ori in ultima etapă si au o medie de peste 8 goluri pe meci, in campionat Liga a patra judeană Iasi a devenit o competitie la discretia formatiei CSM Pascani. Păscănenii au m ...

Lucescu a șocat Observație controversată făcută de selecționer cu privire la jucătorii Canadei
06/09/2025 13:25

  Mircea Lucescu, 80 de ani, i-a lăudat pe jucătorii Canadei după amicalul pierdut cu 0-3 vineri seară, dar a făcut o remarcă legată de jucătorii lui Jesse Marsch care a atras atentia.  ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei