Ştefan Târnovanu, la Olimpiadă, în numele tatălui

 Întâmplarea a făcut să-l cunosc pe Ştefan Târnovanu de când avea 7-8 ani. Nu l-am antrenat niciodată, mereu mi-a fost adversar, unul din cei ce mi-a scos peri albi. Era unul din cei doi portari ce se concurau accerb pentru titularizare la grupa Poli '99, grupă formată şi pregătită aproape 11 ani de Ovidiu "Goşa" Burdujan.  Ne-am "duelat" în vreo 40-50 de meciuri, dacă nu şi mai multe. Oficiale şi amicale. Mi-a sărit în ochi de la primele partide, aşa încât i-am urmărit (cât de atent am putut) cariera şi evoluţia. M-a impresionat îndârjirea cu care reacţionat după ce primea vreun gol. Punea, spăşit, capul în pâmânt, nu scotea o vorbă, înghiţea toate dojanele, apoi se revanşa. Cum a făcut-o în ultimul an, unul de purgatoriu pentru el. Golul cu Clinceniul, operaţia la nas, surghiunul în Liga 3, apoi revanşa. Meciurile cu CFR Cluj şi Craiova, două evoluţii fantastice, care l-au readus în atenţia selecţionerului Mirel Rădoi.

Încă de la începutul începutului, de prin 2006-2007, cariera lui Fane Târnovanu a fost una plină de provocări şi de obstacole cărora a trebuit să le facă faţă. Sau să renunţe. Încăpăţânat şi introvertit, a exclus mereu cea de-a doua variantă. Născut în 2000, s-a înscris la o grupă de copii cu un an mai mari, la Poli '99, grupa lui Goşa Burdujan. Lucru extrem de dificil, deoarece la Centrul de Copii şi Juniori (actuala Academie) nu se acceptă aşa ceva. Doar cu totul excepţional, iar Fane a fost una din rarele excepţii. Patru-cinci ani a fost rezervă, dar şi când a prins să apere, nimeni nu l-a mai scos din poartă. Era pe la începutul lui 2012, iar satisfacţia că a ajuns titular n-a ţinut decât un an şi un pic.

În vara lui 2013 s-a reorganizat din temelii Centrul de Copii şi Juniori. Burdujan a fost destituit, alături de alţi cinci antrenori, printre care şi regretatul Miţu Dănilă. Fostul mijlocaş şi-a înfiinţat propriul club, Olimp, înscriindu-se în campionatul de juniori "C". Club cu o singură grupă, cea de copii născuţi în 1999, pe care o formase cu multă răbdare şi cu mult tact, în vara lui 2005. Pe atunci, antrenam la Popricani, urma să fim adversari în campionat şi am dat un amical pe terenul din comună. Fane, prin paradele lui, a fost unul din artizanii victoriei oaspeţilor.

Cu o săptămână înaintea startului întrecerii, veste şoc pentru copiii din grupa lui Goşa şi pentru părinţii acestuia. Cei de la Centrul de Copii şi Juniori s-au opus legitimării micilor fotbalişti la Olimp, echipa nu s-a mai putut prezenta la meciuri. Practic, grupa s-a desfiinţat, unii au plecat la alte cluburi, chiar din afara judeţului, alţii s-au lăsat, ceilalţi au continuat să se pregătească, dar într-o atmosferă de haos, schimbându-li-se antrenorii chiar şi de patru ori pe an!!!

Norocul lui Fane s-a numit Benone Dohot. Antrenor cu portarii la echipa mare, acesta a luat la antrenamentele cu seniorii şi juniorii cu potenţial. Târnovanu, deşi cel mai mic, a fost unul dintre ei. Cel mai încăpăţânat, dar şi cel mai îndârjit. Cel mai certat, dar şi cel mai lăudat. Tatăl său, mai mereu prezent la antrenamente, îmi spunea atunci că marele său vis este să-şi vadă fiul jucând la Steaua (FCSB).

 

Din Liga 3, la Tokyo

Anii au trecut, iar seriozitatea şi tenacitatea l-au adus pe "Târno" în lotul echipei de seniori. Şansa şi norocul i-au surâs pentru moment, el începând ca titular sezonul 2019-2020. Prestaţii bune şi foarte bune, dar destinul avea să-i dea câteva lovituri dure, venite parcă în ciudă, una după alta. Mai întâi, acel gol stupid, cu Clinceniul. Am revăzut faza de vreo 20 de ori, iar a doua zi am fost la stadion, să discut cu el, să-i refac moralul. Era tare afectat, a ieşit din vestiar şi a stat cu capul în pământ, fără să scoată o vorbă. Am adăugat că apar astfel de chestii neplăcute în viaţa oricărui sportiv, că i se vor mai întâmpla, nu trebuie să se cramponeze, ci să meargă mai departe. Mi-a mulţumit pentru încurajare şi parcă i s-a mai luminat un pic chipul. I-am mai explicat că el se antrenase aproape exclusiv pe sintetic sau pe terenul 2 şi că nu i-ar strica o experienţă pe terenuri proaste, de ligi inferioare.

Evenimentele ulterioare aveau să-l ajute în a-şi remedia şi această carenţă.

Logic, după gafa cu Clinceniul, şi-a pierdut postul de titular. Imediat au apărut şi problemele de sănătate, respira foarte greu şi a trebuit să suporte o intervenţie chirurgicală la nas. Câteva săptămâni de pauză forţată, aşa că s-a prezentat la FCSB mult în urmă cu pregătirea. Concurenţă mare, nu putea emite pretenţii de titularizare. A strâns din dinţi, s-a pregătit cu o ambiţie ieşită din comun şi a mers să joace în Liga 3, la FCSB 2. Să aibă meciuri în picioare, să se înveţe şi cu terenurile proaste.

În ianuarie, un nou şoc, decesul tatălui, cel care l-a susţinut mereu, cel care visase să-l vadă jucând în Liga 1, cu însemnele FCSB pe tricou. Nefericitul moment l-a îndârjit şi mai tare pe tânărul ieşean. Susţinut moral de prietena lui, Fane a aşteptat răbdător să-i vină şi lui rândul, să fie chemat la prima echipă. S-a întâmplat şi lucrul ăsta. Pe final de campionat, două evoluţii excelente cu Craiova şi CFR Cluj. Atunci, după meciul cu Clujul, mi-a spus că a jucat cu gândul la tatăl său, că vrea să-l facă mîndru, acolo sus.

Acum a venit şi convocarea la Olimpadă. E limpede cu ce motivaţie merge Fane acolo... Marcel FLUERARU