UEFA, sancțiune pentru FCSB!
Dimensiune font:
- FCSB a fost judecată de Comisia de Disciplină a UEFA pentru incidentele din finalul meciului cu Shkendija. Care a fost exact motivul, în rândurile de mai jos
- Amenda e una uriașă, peste salariul lunar al lui Darius Olaru sau Daniel Bîrligea
Returul cu Shkendija, de miercurea trecută, a fost chiar daună totală pentru FCSB.
În afara înfrângerii și a eliminării din Champions League, clubul a fost anunțat și că se va deschide o procedură disciplinară împotriva lui.
Motivul? Incidentele din timpul meciului, atunci când spectatorii au aruncat cu diverse obiecte pe teren.
Observatorul de joc a notat aceste lucruri în raport, care a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină, iar astăzi, FCSB a fost informată și de decizia luată. Sancțiune financiară de 27.000 de euro.
Tamba a fost lovit cu pahare de plastic și stropit de spectatori
Momentul respectiv a fost cel produs în minutul 89, când Shkendia l-a scos din teren pe Tamba.
Acestuia, arbitrul i-a cerut să iasă din teren prin dreptul tribunei a II-a.
În acel moment, mai ales că publicul era inflamat din cauza scorului, macedonenii deja conduceau cu 2-1, l-au luat la țintă pe fotbalistul oaspeților, în care au aruncat cu pahare de plastic, dar și cu alte obiecte.
El a reacționat cu anumite semne și cum a ajuns pe bancă după ce a trecut inclusiv prin dreptul galeriei roș-albastre, a fost inclusiv stropit cu lichide din peluză.
Amenda încasată de FCSB e mai mare decât salariul lunar al aproape tuturor fotbaliștilor săi. Singurul care câștigă mai mult e Florin Tănase, cu 30.000 de euro lunar. În rest, inclusiv Darius Olaru, Daniel Bîrligea și Denis Alibec au mai puțin, mai precis câte 25.000 de euro net.
Cu tot cu această amendă, returul cu Shkendija a costat-o peste 100.000 de euro. În jur de 80.000 de euro au fost cheltuielile de organizare: chirie, sistem de operare, firmă de pază, etc.
Urmează meci cu risc mare
Cu această sancțiune încasată, FCSB va fi monitorizată atent de UEFA în acest sezon, iar următorul joc pe teren propriu se anunță unul cu grad ridicat de risc.
E chiar partida de joi, FCSB - Drita, prima manșă din turul 3 preliminar în Europa League. E un duel cu o formație din Kosovo, iar ultimele dispute dintre România și Kosovo s-au lăsat cu incidente extrem de grave.
În noiembrie 2024, România - Kosovo a fost oprit definitiv înainte de final, după ce oaspeții s-au retras de pe gazon și au refuzat să mai joace, motivând că e inacceptabil ca din tribune să se scandeze “Kosovo e Serbia”.
Arbitrii sunt polonezi, observatorul de joc e olandez
UEFA a delegat pentru FCSB - Drita o brigadă din Polonia. Central va fi Damian Sylwestrzak, iar asistenții lui: Pawel Sokolnicki și Adam Karasewicz. Și cei doi din cabina VAR vor fi tot din Polonia. Observatorul de joc, cel care practic supervizează tot ce înseamnă organizare și notează incidentele, va fi olandezul Eugene Westerink.
Adauga comentariul tau