Un sezon total atipic, sindrom de echipă în reconstrucţie

 

 

Evident, Politehnica a avut cel mai slab tur de campionat din ultimii cinci ani. Suntem pe penultimul loc, avem cea mai pentetrabilă apărare din Liga 1 (35 goluri primite, cu 9 mai multe decât "urmăritoarea" Gaz Metan. Cifre care par a da dreptate contestatorilor actualului staff. Dar tot cifrele, luate la o analiză temeinică sunt de partea antrenorului Daniel Pancu.

Lăsăm deoparte faptul că, atunci când a venit să preia echipa, Daniel a pus la modul cel mai răspicat o singură condiţie: "vreau ca, măcar şase luni de zile, jucătorii să fie plătiţi la zi". A contat şi asta, dar nu prea mult. Nici căderea nocturnei la meciul cu Viitorul nu trebuie invocată în această clasare. Da, aveam 2-1, dar mai erau de jucat minute bune...

De partea cealaltă, susţinătorii lui Pancone invocă argumentul că suntem la doar 6 puncte de play-off. Adevărat, dar iarăşi incompletă şi superficială argumentaţie.

Sezonul abia încheiat a fost unul total atipic, noul antrenor a preluat echipa din mers, fără a avea la dispoziţie răgazul necesar etapei de evaluare a lotului. De fapt, n-a avut nici lot. În prima etapă, cu Chindia, pe foaia de arbitraj au fost trecuţi doar 15 jucători. Că atâţia erau. Cu Assulin, Cabral şi Popadiuc printre titulari. Baxevanos, Onea, Acka şi Brânză abia sosiţi la echipă. Doar 10 jucători din lotul cu care Politehnica încheiase sezonul precedent!

Ori, pentru a fi cât de cât competitiv la nivel de Liga 1, trebuie un lot omogen de 24-25 jucători, cu relaţii de joc bine stabilite, cu capacitate de reacţie şi soluţii în caz de nevoie. Accidentări. suspendări, ieşiri din formă. Nici vorbă de aşa ceva. Lotul pe care Pancone se poate baza în mod real s-a cristalizat abia în ultimele etape. Reconstrucţia nu e încă finalizată, acest lucru e recunoscut de toată lumea, iar cine a studiat problema ori a avut de-a face cu antrenoratul ştie prea bine că inconstanţa în joc şi rezultate e principala caracteristică a acestei faze. De aici şi stranietăţi precum victoriile din deplasare cu UTA (echipă în mare formă la acel moment) ori cu Hermanstadt, dar şi înfrângeri greu de digerat.

O analiză a acestui tur de campionat e, clar, foarte necesară. Stafful tehnic e nevoit s-o facă, e "în fişa postului". Presa, dacă-şi ia rolul în mod serios, la fel. Fără patimi şi partizanate.

 

Mult prea multe cartonaşe. Neaşteptat de bine la capitolul "posesie"

Am luat la puricat statisticile fiecărui joc, am împărţit meciurile disputate în calupuri a câte cinci etape, iar concluziile sunt foarte interesante. După meciul cu FCSB aveam 9 puncte, 3 victorii, două înfrângeri, golaveraj 10-12 şi cochetam cu podiumul. A urmat intervalul cu etapele 6-10, unul de coşmar, 5 înfrângeri, 0 puncte, golaveraj 1-16. Echipă ajunsă în zona "nisipurilor mişcătoare". Apoi, o perioadă decentă, etapele 11-15, în care Iaşul a strâns 5 puncte. O victorie, două egaluri şi două înfrângeri, golaveraj 3-7. Ca o primă concluzie: alb-albaştrii înscriu foarte greu acum. De la o medie de două goluri pe meci în "primul trimestru" al turului, la redresare avem doar 0,6. Însă apărarea a devenit una rezonabilă.

Mai departe: se ştie prea bine că randamentul unei echipe e influenţat major de accidentări şi suspendări (cumul de galbene ori cartonaşe roşii). Absenţele unor jucători importanţi ori chiar determinanţi n-au cum să nu conteze.

În primul interval, echipierii din Dealul Copoului s-au ales cu un cartonaş roşu şi 10 galbene. În limitele normalului. Apoi lucrurile au luat-o într-o direcţie îngrijorătoare. Şi aici Daniel trebuie musai să ia rapid nişte măsuri eficiente. Că, altfel, se va trezi că trebuie să intre el pe teren şi cu juniorii. În următoarele 10 etape, 4 cartonaşe roşii (aproape unul la două meciuri, iar la aşa ceva se dă suspendare pe minim două etape) şi 30 galbene. Prea mult.

 

Surpriza emisiunii e, însă, cu totul alta. Cu toate premizele potrivnice, cifrele arată că Daniel Pancu a izbutit să implementeze filozofia sa de joc. Pressing avansat, joc ofensiv, forţarea victoriei ("pierd cu 1-0 sau cu 5-0, acelaşi lucru, tot 0 puncte"). La capitolul "posesia mingii", doar în partida de la Craiova, din etapa a VI-a, Poli a fost clar inferioară: 39%. În circumstanţele deja cunoscute, cu eliminarea foarte discutabilă a lui Mihalache. Uşoare dominări ale adversarilor au mai fost în etapa a doua, de la Botoşani (Iaşul posesie de 45%), apoi în disputa cu CFR Cluj din Copou (48%) şi în acel neverosimil 1-4 cu Dinamo (49%).

Zece partide le-am dominat, unele chiar copios. Atunci de ce nu şi rezultate pe măsură? Răspunsul e simplu. Încă mai apar greşeli individuale de-a dreptul puerile, de care s-ar ruşina şi un junior "C" (14-15 ani). Greşeli de exprimare şi de gândire, nu de execuţie. La aşa ceva nu ai cum să invoci starea gazonului ori că a bătut vântul şi a sărit mingea. Numai la ultimul meci, cu Hermanstadt am numărat 6-7 asemenea faze. La una dintre ele se putea închide meciul. Nu mai ţin minte care jucător ajunsese cu mingea la picior în cercul de la centrul terenului, eram într-o situaţie de 3 vs. 3 şi, în loc să transmită balonul în dreapta, l-a silit pe Andrei Cristea la o cursă de 30 metri în banda stângă. Golgeterul s-a trezit în marginea careului mare în situaţie de 1 vs.2, blocat, fără nicio şansă de şut. E doar un exemplu din sutele de erori comise în aceste 15 etape.

Aici e încă mult de lucru. Aşa se explică şi numărul mare de goluri primite, dar şi zestrea precară de puncte.

Dacă fiecare jucător comite doar o singură astfel de eroare pe parcursul unui meci, câte goluri primeşte echipa? Şi câte trebuie să dea pentru a câştiga. Marcel FLUERARU