Nu a fost loc de nicio emoție: Simona a fost grăbită, iar plătitorii de bilete au fost cei care au avut cel mai mult de pierdut. Halep a învins-o pe Jennifer Brady (6-2, 6-0) după un meci de doar 62 de minute, calificându-se în finala turneului Premier 5 de la Dubai (a 37-a din întreaga carieră). Pentru marele trofeu, Simona se va duela, sâmbătă, cu Elena Rybakina (Kazakhstan, 19 WTA). Ultimul act al întrecerii va avea loc sâmbătă, nu înainte de ora 17:00 (ora României).
De știut:
- Pentru calificarea în finală, Simona va primi 372.200 de dolari şi 305 puncte WTA.
- Câștigătoarea trofeului de la Dubai va primi 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA.
- În marea finală, Simona se va duela cu Elena Rybakina (Kazahstan, 19 WTA, 20 de ani).
- Cele două s-au mai duelat o singură dată: la Wuhan, în 2019, atunci când Simona a abandonat în primul set, la scorul de 5-4 în favoarea Elenei. Halep a acuzat probleme la spate.
- Este prima finală în care ajunge Simona după titlul de Grand Slam cucerit la Wimbledon, în vara anului trecut.
- Ultimul act al întrecerii va avea loc sâmbătă, nu înainte de ora 17:00 (ora României). Meciul va fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Digisport 2.
Despre Rybakina:
În 2020, Elena are un titlu câștigat (la Hobart) și alte două finale disputate (Sankt Petersburg şi Shenzhen). Cu alte cuvinte, în afara Australian Open (a fost învinsă în turul trei) a ajuns în ultimul act la toate competițiile la care a luat parte. Are 19 victorii în acest sezon (cele mai multe din circuit) și 3 înfrângeri.
Rezumatul meciului Halep vs Brady:
Ultimul punct al partidei:
Adauga comentariul tau