Sanatate

Sănătatea, în colaps administrativ. CNAS plătește mai bine salariile decât actul medical

Un raport dureros pentru sănătatea romanească: in spitalele publice, banii nu urmează pacientul, ci salariile. Studiul „Analiza performanţei economice şi operaţionale in sistemul de sănătate”, realizat de Academia de Studii Economice din Bucuresti impreună cu o retea natională de sănătate si prezentat miercuri, 23 iulie, arată clar – CNAS finantează mai bine salariile decat serviciile medicale. În 2024, fondurile directionate către servicii medicale spitalicesti s-au ridicat la 16 miliarde de lei. În paralel, plătile pentru salarii au ajuns la 15 ...

Anunț de urgență de la Casa de Pensii. Depune acest document, ca să nu rămâi fără pensie
23/07/2025 12:59

 Conform noii Legi a pensiilor, care a intrat in vigoare pe 1 septembrie 2024, certificatul trebuie depus de 2 ori pe an.   Anunt de urgentă de la Casa de Pensii. Depune acest document, ca să nu rămai fără pensie Certificatul se trimite in perioada 01 ianuarie – 31 martie, pentru prima verificare din cursul unui an calendaristic si in perioada 01 iulie – 30 septembrie, pentru a doua verificare. Asadar, pentru a doua verificare din 2025, pensionarii pot deja trimite certificatul de viată.   Dacă aceste certificate nu sunt trimise la datele stabilite, pens ...

„Un colonel decidea achizițiile din pandemie, nu Guvernul” – fostul ministru acuză lipsă totală de transparență
23/07/2025 05:57

Fostul ministru al Sănătătii si actual europarlamentar USR, Vlad Voiculescu, aruncă lumina asupra modului netransparent in care au fost făcute achizitiile de vaccinuri in Romania, in plină pandemie. Intr-un interviu acordat la Strasbourg pentru Dialogurile Puterii, Voiculescu acuză că Ministerul Sănătătii a fost scos complet din ecuatie, iar deciziile au fost luate in afara Guvernului, de o structură militarizată. Totodată, avertizează că economia Romaniei este pe marginea prăpastiei: „Trăim pe datorie, iar asta nu e sustenabil.” Vlad Voiculescu: „Achizitiile de vaccin ...

VIDEO Cutremur în sistemul de sănătate: Lovitură puternică împotriva practicilor din clinicile private
21/07/2025 20:07

  Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că vor fi luate măsuri in cazul in care spitalele private transferă pacienţi la unităţi din sistemul public, pentru că acestea investesc sume importante pentru recuperarea pacienţilor care nu sunt decontate corespunzător de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Din acest motiv, ministrul propune ca unitatea privată să achite costurile aferente tratamentului in aceste cazuri. Rogobete s-a mai referit la o situaţie des intalnită, atat in unităţi de stat, cat şi private, prin care pentru u ...

Cum trebuie să fie greutatea și înălțimea copilului
20/07/2025 11:29

  Cum trebuie să fie greutatea si inăltimea copilului Părintii sunt interesati să afle care este greutatea si inăltimea ideală in functie de varsta copilului. Studiie arată că pană la adolescentă fiecare creste cu circa 6 cm pe an, insă rata aceasta nu este una fixă. Asadar, nu se aplică tuturor. În plus, trebuie să se ia in calcul puseurile de crestere, care apar cel mai des primăvara. De asemenea, fetele se dezvoltă diferit fată de băieti, mai ales la pubertate. O dezvoltare remarcabilă se poate observa intre 8 si 13 ani la fete si intre 10 si 15 an ...

Fructele verii, cocktailuri naturale de antioxidanți care ne protejează sănătatea
18/07/2025 12:15

  Vara aduce o explozie de culoare si gust in piete si grădini, iar in spatele aromelor dulci se ascund adevărate comori pentru sănătate. Fructele de sezon sunt bogate in antioxidanti – compusi esentiali in lupta impotriva stresului oxidativ, care contribuie la imbătranirea prematură si la aparitia unor boli cronice. Consumul lor regulat poate sustine sistemul imunitar, poate proteja celulele si chiar poate reduce riscul unor afectiuni grave.   Fructele de pădure – afinele, zmeura, murele sau coacăzele – sunt printre cele mai bogate surse naturale ...

Dieta antiinflamatorie, o alegere esențială pentru sănătatea pe termen lung
18/07/2025 11:54

  Tot mai multi medici si nutritionisti recomandă dieta antiinflamatorie ca parte a unui stil de viată sănătos, mai ales in contextul exploziei bolilor cronice si autoimune. Departe de a fi o modă trecătoare, acest tip de alimentatie se bazează pe un principiu simplu, dar profund: reducerea inflamatiei din organism pentru a preveni si ameliora afectiuni care altfel se agravează in tăcere ani la rand.   Inflamatia este un proces natural prin care organismul se apără in fata infectiilor sau traumelor. Dar atunci cand devine cronică – adică persistentă, de ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie publica cu strigare in data de 18.09.2025. Five Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu S.A. -in reorganizare cu sediul in Sat Falciu, Comuna Falciu, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/229/2002, avand CUI: RO14812105, organizeaza o singura licitatie publica cu strigare in data de 18.09.2025 de la ora 13.00, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei: Proprietate imobiliara -„Ferma Valea lui Marcu” -Pachet bunuri imobile si mobile, compusa din teren extravilan in suprafata de 28.413 mp, impreuna cu cladiri si bunuri mobile, situate in Extravilan Falciu, judetul Vaslui -Pret pornire: 200.000 Lei. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.000 Lei +TVA si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta/ videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu in data de 17.09.2025, ora 16.00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele pot fi obtinute la nr. 0762.978.187 sau e-mail: vanzari@ r-agro.ro.
STUDIU: Mersul pe bicicletă, mai benefic pentru creier decât mersul pe jos. Câte minute de pedalat se recomandă zilnic
18/07/2025 10:51

 Persoanele care merg frecvent cu bicicleta isi protejează creierul mai eficient decat cele care aleg plimbările pe jos, potrivit unui nou studiu. Asta pentru că, pe langă efortul fizic, pedalatul solicită orientarea, coordonarea si atentia distributivă, factori care tin activă zona cerebrală responsabilă cu memoria.    Beneficiile nu se opresc aici. Ciclismul scade aproape la jumătate riscul de boli cardiovasculare si de cancer, intăreste sistemul imunitar si imbunătăteste starea de spirit. Si, contrar asteptărilor, măsurătorile realizate in trafic de cercetă ...

Când trebuie să anunți angajatorul că ești însărcinată! Ce prevede regula din Codul Muncii!
17/07/2025 11:18

Cand trebuie să anunti angajatorul că esti insărcinată! Femeile angajate, care află că sunt insărcinate, trebuie să stie ce pasi legali trebuie să respecte pentru a intra in drepturi, dar si cand anume să anunte patronul de la locul de muncă de faptul că este insărcinată. Legea din Romania nu stabileste un termen clar pentru anuntarea oficială a sarcinii la locul de muncă, dar nevoia de adaptare a conditiilor de muncă este urgentă, iar angajatorul trebuie să ia măsuri imediat ce este informat de sarcina angajatei.   După aflarea sarcinii, angajatorul trebuie să as ...

Vor fi dați afară medicii care pleacă din spitale pentru a lucra la privat
17/07/2025 06:22

Ministrul Sănătătii, Alexandru Rogobete, a anuntat miercuri că se pregătesc schimbări legislative importante, care să asigure respectarea strictă a programului de lucru in spitalele de stat. Cei care părăsesc spitalele inainte de finalul programului pentru a lucra in privat riscă să fie dati afară, a avertizat oficialul in prima sa conferintă de presă in noua functie. Vor fi dati afară medicii care nu respectă programul de lucru Ministrul a precizat că nu are nimic impotriva activitătii in sistemul privat. Insă aceasta trebuie să inceapă abia după ce medicii isi termin ...

Anunț pentru medicii rezidenți. Cum vor fi plătite salariile acestora din toamnă
16/07/2025 19:18

  Anunt pentru medicii rezidenti. Cum vor fi plătite salariile acestora din toamnă Miercuri, in cadrul unei conferinte de presă, Alexandru Rogobete a vorbit despre sanctiunile impuse medicilor care pleacă de la spitalul public pentru a lucra la privat, dar si despre cum vor fi plătite salariile rezidentilor de la 1 septembrie. Ministrul sănătătii a anuntat că, de la această dată, spitalele private vor fi obligate să plătească salariile medicilor rezidenti care isi desfăsoară activitatea in unitătile respective, la acelasi nivel salarial de la stat.  Ale ...

Refuzul vaccinării, noua pandemie tăcută. OMS trage semnalul de alarmă
15/07/2025 13:15

După un recul alarmant in timpul pandemiei COVID-19, ratele globale de vaccinare a copiilor par să se fi stabilizat in 2024. Însă dincolo de statistici aparent linistitoare, realitatea este ingrijorătoare: milioane de copii răman complet nevaccinati, iar comunitatea internatională se confruntă cu un cocktail periculos de fonduri in scădere, conflicte, si o explozie a dezinformării. Lumea este departe de obiectivul acoperirii vaccinale de 90% stabilit pentru 2030. Potrivit ultimului raport ONU, 85% dintre copiii eligibili au primit toate cele trei doze de vaccin DTP (difterie, t ...

 România are printre cele mai multe paciente cu fibrom uterin din Europa de Est
14/07/2025 10:00

Fibromul uterin afectează mai mult de jumătate dintre femeile cu varste intre 21 si 49 de ani din Romania. Desi simptomele pot fi debilitante, tăcerea persistă. Campania „Planifică Neprevăzutul” trage un semnal de alarmă in luna dedicată constientizării acestei afectiuni: fibromul nu este o sentintă, ci o problemă tratabilă prin solutii adaptate fiecărei paciente. Durerea pelvină constantă, menstruatiile abundente, oboseala cronică, balonarea sau dificultatea de a rămane insărcinată sunt doar cateva dintre simptomele care definesc această boală tăcută. Ani d ...

Ce e bine să bei dimineața înainte de cafea, ca să ai o viață sănătoasă. Mulți nu știu și fac o mare greșeală
13/07/2025 17:13

 Imediat ce ne trezim gandurile noastre zboară la o licoare energizantă, insă expertii sunt de altă părere. Acestia explică ce e bine să bei dimineata inainte de cafea. Asa o să ai o viată sănătoasă, echilibrată si longevivă. Multi oameni nu stiu si fac o mare greseală incă de la primele ore ale zilei. Ce este bine să bei dimineata inainte de cafea Specialistii in nutritie vin cu sfaturi pretioase pentru băutorii de cafea. Acestia au o recomandare simplă, dar extrem de utilă de care trebuie să tină cont toată lumea inainte de a consuma licori care au in compo ...

Apare tratamentul-minune pentru alergii: Fără injecții, fără pastile - doar un 'scut' care se pune în nas
13/07/2025 11:46

  Prevalenţa alergiilor este in creştere de cateva decenii, iar tendinţa nu poate fi explicată doar prin modificări genetice sau de sănătate, potrivit specialiştilor. Printre explicaţiile posibile se numără igiena imbunătăţită, utilizarea pe scară largă a antibioticelor şi antisepticelor, schimbările in stilul de viaţă, alimentaţia, poluarea şi criza climatică, care pot avea un rol major in această creştere. Însă acum există speranţă pentru cei afectaţi. Astfel, cercetătorii au creat un anticorp provenit de la şoareci care, apli ...

Bacteriile din intestine decid cât ne îngrășăm
13/07/2025 06:45

O nouă cercetare publicată in The ISME Journal zdruncină din temelii conceptiile clasice despre dietă si calorii. O echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Arizona a descoperit că unii oameni absorb mai multă energie din alimente, nu din cauza portiilor sau continutului caloric, ci din cauza unei bacterii invizibile care produce... metan. În timp ce pentru unii broccoli rămane doar un aliment slab caloric, pentru altii – in functie de microbiom – aceleasi legume pot deveni bombe energetice. Totul se reduce la prezenta metanogenilor, bacterii care trans ...

Obiceiurile de dimineață care te vor ajută să slăbești
12/07/2025 21:03

 Vara si-a intrat in drepturi, iar obiectivul multor persoane este acela de a slăbi. Ei bine, uneori, alimentatia nu este suficientă pentru a atinge silueta dorită, ci este nevoie si de adoptarea unor mici obiceiuri care fac diferenta. Obiceiurile de dimineată care te vor ajută să slăbesti Procesul de slăbire nu este deloc simplu, asa cum poate părea pentru multe persoane. Topirea kilogramelor in plus presupune multă disciplină alimentară, dar si motivatie. Tocmai de aceea, de cele mai multe ori, dietele si sportul fac echipă bună impreună.  Potrivit specialist ...

O nutriționistă explică de ce nu ar trebui să cumperi niciodată pâine ambalată de la supermarket: “E o bombă”
12/07/2025 20:39

Painea trebuie să facă parte din dieta noastră. Desi multi cred că este un aliment nesănătos, adevărul este că este indispensabilă datorită continutului său ridicat de carbohidrati, principala sursă de energie pentru corpul nostru. Este bogată in vitamine si nutrienti. De asemenea, contine fier, potasiu, acid folic, fibre, printre alte componente, relatează ABC.   În ciuda tuturor beneficiilor pe care le aduce painea, trebuie să fim atenti deoarece nu toate sunt bune, in special cele vandute in supermarketuri. Despre acest lucru avertizează nutritionistă Isabel Ra ...

Condamnați la moarte în tăcere. Pacienții cu melanom ocular, abandonați fără tratament în România
12/07/2025 11:25

În Romania anului 2025, statul alege să ignore in mod deliberat viata unor pacienti aflati in luptă cu o boală rară si agresivă: melanomul ocular metastatic. Desi există tratament aprobat la nivel european si recunoscut oficial incă din 2023, pacientii romani nu il pot primi, pentru că medicamentul nu a fost inclus pe lista de rambursare a Ministerului Sănătătii.  Este vorba despre Tebentafusp — cunoscut sub denumirea comercială Kimmtrak — o terapie orfană, unică, destinată tocmai acestor cazuri extreme. Desi promisiunea actualizării listei de medicam ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei