Câte 3.500 de euro pentru cei mai buni directori de școală din România

3 directori

Dimensiune font:

| 05-10-2022 08:45

 

AVE (Asociația pentru Valori în Educație) continuă să premieze excelența în mediul preuniversitar și anunță înscrierile la Gala Premiile pentru Directorii Anului 2022. Directorii și directorii adjuncți din liceele, școlile și grădinițele publice din România, care au fost în funcție în anul școlar 2021 – 2022, se pot înscrie până pe data de 31 octombrie. Anul acesta, Gala Premiilor pentru Directorii Anului va avea loc pe 23 noiembrie, la Ateneul Român

„Considerăm că directorul de școală este de o importanță strategică pentru că prin poziția pe care o ocupă are capacitatea de a influența viața a mii de elevi, familiile acestora și comunitate, prin fiecare decizie pe care o ia. Tocmai de aceea, în fiecare an premiem directorii cu rezultate excepționale. Aceste modele de leadership educațional sunt un combustibil fără de care nu vom putea vedea educația din România transformată cu adevărat”, spune Andreea Nistor, director executiv al AVE.

În cadrul Galei Premiilor pentru Directorii Anului le sunt recunoscute meritele liderilor din educație care au demonstrat calități de leadership, management și strategie, pe care le-au arătat prin implicarea proactivă în transformarea educației în comunitățile și școlile din care fac parte. Premiile vor fi oferite pentru patru categorii, respectiv Inovare, Antreprenoriat, Egalitate de Șanse, precum și marele premiu, Directorul Anului 2022.

Peste 25.000 de euro, premii pentru directorii premiați la Gala Premiile pentru Directorii Anului 2022

Vor fi premiați patru lideri din educație caredemonstrează inițiativă și dorință de schimbare profundă pentru comunitățile lor școlare. Directorii se pot preînscrie în doar câteva minute, prin completarea unui formular disponibil online, pe site-ul www.ave-romania.ro/, secțiunea Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022. O singură aplicație poate fi înscrisă pentru maximum două categorii de premii, iar fiecare director înscris este luat automat luat în considerare și pentru mare premiu, Directorul Anului 2022.

Toți cei care cunosc un director pasionat sunt încurajați să îl recomande pentru înscriere, prin completarea unui formular online, disponibil aici. Ulterior, directorii recomandați vor fi contactați pentru înscriere de reprezentanții AVE.

Fiecare din cei patru directori câștigători ai acestei ediții a Galei Premiilor pentru Directorii Anului va primi un premiu în valoare de 3.500 de euro. Scopul acestui premiu este de asusține directorii în proiectele pe care le au în derulare sau care urmează să fie începute în școala din care fac parte.

În plus, cei patru câștigători vor primi și o bursă integrală la Academia de Leadership și Management Școlar, program organizat de AVE pentru dezvoltarea și creșterea abilităților de leadership și management dedicat directorilor de școli și grădinițe care vor să îmbunătățească rezultatele educaționale din instituțiile pe care le conduc. Bursa valorează 3.300 de euro și este oferită de AVE și partenerii Academiei. Ana POP

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

Comuna Costuleni – Consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2 cod smis 147454,finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020
01/12/2022 09:50

 COMUNICAT DE PRESĂ Anunt de finalizare proiect Data 01.12.2022 Consolidarea capacitătii unitătilor de invătămant preuniversitar de stat in vederea gestionării situatiei de pandemie generată ...

Cresc premiile pentru olimpici
30/11/2022 12:50

Guvernul a adoptat marţi o Hotărare pentru modificarea şi completarea HG 403/2017, prin care au fost mărite premiile anuale in bani acordate elevilor medaliaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale ...

Cinci zile libere pentru elevi / Când va fi următoarea vacanță - structura anului școlar
29/11/2022 11:12

 Marti, după finalizarea cursurilor, elevii vor intra si ei intr-o minivacanţă, urmand să se intoarcă la şcoală luni, 5 decembrie. Sală de clasă  Miercuri şi joi sunt zile libere, fiin ...

Universitatea din Arad renunță la cursurile din amfiteatre din cauza facturilor la curent electric
22/11/2022 13:14

De astăzi, studentii Universitătii „Vasile Goldis” din Arad vor participa la cursuri de acasă, după ce conducerea a decis ca in următoarea perioadă, cursurile să se desfăsoare in format on ...

Ce limbă ar vorbi copiii dacă ar crește izolați de părinți?
22/11/2022 09:47

De unde a venit limba si ce este nevoie pentru ca o limbă să se dezvolte? Dacă un grup de copii ar creste izolat de restul lumii, fără niciun acces la limbajul uman, ar crea unul al lor si, dacă da, cum a ...

Mai multe universităţi din ţară ar urma să fie desfiinţate. Planul care ar putea duce România în topurile universitare internaţionale
12/11/2022 11:20

E revoltă in randul studenţilor şi profesorilor de la malul mării. Universitatea Maritimă din Constanţa ar urma să işi piardă identitatea după ce va fuziona cu alte instituţii intr-o singură structu ...

Colecția bizară a unui profesor de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”! Nimeni nu credea că poate să aibă grijă de ei timp de 43 de ani!
09/11/2022 14:56

Petru Dusa, unul dintre cei mai apreciati profesori de la Facultatea de Constructii de Masini si Management Industrial din cadrul Universitătii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iasi, are o pasiune aparte pentru ...

Ce erori conține reza de doctorat a ministrului Bode
01/11/2022 11:45

Comisia de etică a Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a constatat că teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, are ”abateri de la bunele norme de publicare&rdquo ...

 Mihai Chirica - Cere directorilor de școli din Iași să facă economii la consumul de agent termic și anunță controale. Sălile de sport nu vor mai folosite în afara activităților școlare
01/11/2022 08:57

Primarul Iasului, Mihai Chirica, a cerut, luni, directorilor de unităti de innvătămant din municipiu să facă economii, in vederea scăderii consumului de energie electrică si termică. Edilul a declarat, ...

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a recepționat lucrările de reabilitare, refuncționalizare și modernizare a Casei Universitarilor
21/10/2022 20:23

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) a receptionat lucrările de reabilitare, refunctionalizare si modernizare a Casei Universitarilor, imobil care este si monument istoric. Lucrări ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei