Luni ar urma să înceapă înscrierea la Bacalaureat. Anunțul Ministerului Educației

21

Dimensiune font:

| 27-05-2023 12:10

Ministerul Educației cere școlilor care au suficienți profesori la catedre să anunțe elevii că se pot înscrie la Bacalaureat. Depunerea cererilor va putea începe luni.

”Conform Calendarului examenului de bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen. Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, a transmis, vineri, Ministerul Educaţiei.

Instituţia a precizat că va continua să comunice permanent cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti pentru evitarea situaţiilor care ar putea crea sincope în desfăşurarea activităţilor care vizează atât elevii, cât şi cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învăţământul preuniversitar.

Greva din Educaţie a dus, până acum, la amânarea cu o săptămână a Evaluării Naţionale pentru clasa a VI-a, dar şi la decalarea înscrierilor în clasa pregătitoare.

Cadrele didactice și nedidactice din învățământul preuniversitar sunt în grevă de luni. Sindicatele din educație au anunțat, joi seara, că cer majorarea veniturilor tuturor angajaţilor cu 25% şi salariul la nivelul celui mediu brut pe ţară pentru debutanţi.

Guvernul a anunțat că le poate oferi profesorilor doar cardurile de 2.500 de lei, în două tranșe. Pe de altă parte, Executivul a acceptat creșterea salariilor personalului nedidactic cu 9%. De asemenea, și acești angajați vor primi carduri de bonus în valoarea de 1.000 de lei, în două tranșe a câte 500 de lei, în iunie și octombrie.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Daune de un milion de euro pentru un concurs fraudat: Ministerul Educaţiei, bun de plată în solidar cu vinovații
25/09/2023 03:29

Ministerul Educaţiei a devenit parte responsabilă şi e chemat să plătească daune de un milion de euro in solidar cu vinovaţii, in procesul declanşat de DNA Oradea pentru fraudarea concursului organizat ...

Grădinițe cu Camere de Masturbare în Germania
22/09/2023 12:56

Grădinitele din Germania vor avea asa-numite „camere de explorare sexuală”, unde copilasii sunt incurajati să se atingă singuri sau să participe la „jocuri sexuale” cu alti micuti. „Fie că este ...

 Studenți ai USV Iași în internship la a patra cea mai mare  companie producătoare de semințe în agricultură, la nivel mondial
22/09/2023 12:46

  Pentru Eduard si Maria, doi studenti ai Facultătii de Agricultură din cadrul Universitătii de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV) vacanta de vară a avut o insemnăta ...

Violența în școli. Avem o nouă lege a educației, n-avem norme de aplicare
20/09/2023 00:13

Conducerea Colegiului dobrogean „Spiru Haret” nu poate exmatricula o elevă acuzată de agresiune intrucat nu există normele metodologice. Noua lege a eduatiei prevede posibilitatea exmatriculării dacă ...

Situație incredibilă - Un profesor predă la două catedre deși are o condamnare definitivă pentru trafic de droguri și apare în Registrul prădătorilor sexuali
16/09/2023 06:28

Poliţiştii din Buzău au declanşat cercetări in rem pentru abuz in serviciu, după ce s-a constatat că un profesor de desen a fost menţinut la catedră intr-un liceu şi o şcoală, deşi are o condamnare ...

Țara în care roboții merg la școală, dar copiii nu prea: „O criză fără precedent”
15/09/2023 00:22

Intr-o tară, in lupta impotriva alarmantului absenteism scolar in crestere continuă, s-a ajuns la o solutie neobisnuită: robotii au devenit colegi de clasă pentru elevi. In orasul Kumamoto din Japonia, ele ...

Bursele școlare pentru septembrie și octombrie vor fi plătite abia peste două luni, pe 15 noiembrie, anunță Ministerul Educației
12/09/2023 20:12

Metodologia-cadru de acordare a burselor scolare a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial, anuntă Ministerul Educatiei. Institutia mai anuntă că elevii vor primi bursele scolare pentru lunile sept ...

Aproximativ 2.700.000 de elevi şi preşcolari vor începe mâine anul şcolar 2023-2024
10/09/2023 14:23

Aproximativ 2.700.000 de elevi şi preşcolari vor incepe maine anul şcolar 2023-2024. Cum este organizat acesta Aproximativ 2.700.000 incep luni cursurile anului şcolar 2023 - 2024, potrivit calendarului ap ...

Jumătate dintre profesori nu cred că vor avea salarii mai mari
10/09/2023 14:10

Unu din doi profesori nu crede că guvernanţii vor aplica creşterile salariale promise şi aproape o treime (29%) dintre aceştia spun că situaţia lor financiară este precară sau modestă, relevă sondaju ...

România educată e de groază: Mii de profesori nu au studii necesare, iar elevii merg la WC în spații neconforme
09/09/2023 00:32

Romania Educată rămane un proiect frumos, insă doar pe foaie. In realitate, scolile din Romania sunt un adevărat dezastru, cu profesori nepregătiti si WC-uri insalubre. Peste 3.400 de cadre se vor afla, i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei