TUIASI sprijină activitatea de cercetare prin trei tipuri de granturi, unul dintre ele destinat exclusiv doctoranzilor

UNIV-TEHNICA

Dimensiune font:

| 25-07-2021 13:30

 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) pune la dispoziție cercetătorilor din instituția de învățământ superior trei scheme de granturi pentru a-i sprijini pe aceștia să finalizeze proiectele în care sunt deja angrenați sau să dezvolte noi idei de cercetare.

Astfel, prima dintre acestea, „Granturi interne - publicații”, pune la dispoziția cercetătorilor un sprijin financiar de aproximativ 10.000 de euro pe proiect pentru echipele care au nevoie să-și acopere o parte din cheltuielile implicate de finalizarea unui demers științific.

„Grantul se adresează tuturor cadrelor didactice și a fost conceput pentru îmbunătățirea și creșterea capacității de publicare. El permite finanțarea grupurilor de cercetare care doresc să publice sau să finalizeze activități necesare pentru publicarea unor lucrări științifice. Pot să își cumpere materiale, obiecte de mică valoare care le sunt utile, pot face deplasări dacă nu sunt constrângeri, să achite taxe de acces la infrastructura de cercetare sau taxe de publicare, dacă este cazul”, a declarat prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, prorector responsabil cu activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare la TUIASI.

În cadrul proiectului pot fi plătite inclusiv și salarii, pentru că e încurajată participarea tinerilor cercetători în această echipă, cât și a doctoranzilor. Fondurile necesare pentru a plăti aceste granturi provin din linia bugetară destinată finanțării cercetării științifice, care este a fost inclusă pentru prima dată în bugetele universităților anul acesta, destinată exclusiv susținerii activității de cercetare. 

A doua linie de finanțare „Granturi interne - idei de proiect”, este destinată grupurilor de cercetători ce caută să inițieze și să conceapă proiecte care pot fi depuse ulterior, după ce au fost dezvoltate, pe apelurile lansate în cadrul programului „Horizon Europe Grants”.

Se rafinează idei de proiect, se stabilesc consorțiile - vorbim de faza incipientă de inițiere a proiectului. Sunt necesare unele deplasări, documentări, acces la diferite infratructuri de cercetare. Finanțarea este de 40.000 de lei pentru proiectele selectate și scopul este și să încurajăm colaborările interdisciplinare, să se constituie echipe inclusiv la nivelul universității, inter-facultăți, între colective și centre de cercetare”, a precizat prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin.

Cea de-a treia linie de finanțare vizează activitatea doctoranzilor universității, care pot să primească granturi pentru finalizarea tezei de doctorat, fiind oferite zece granturi de 10.000 de lei într-un proiect câștigat de universitate la competiția Fondurilor de Dezvoltare Instituțională.

Despre deosebire de primele două categorii, este vorba de granturi individuale și pot fi folosite cu aceleași scopuri: plătirea taxelor de publicare, a accesului la infrastructuri de cercetare, prestări de servicii, dacă este necesar, achiziția de materiale consumabile sau materii prime. Vor fi eligibili doctoranzii care sunt în etapele de finalizare a tezei de doctorat, fiind primul an în care universitatea acordă astfel de sprijin financiar pentru doctoranzi.

Scopul este ajutarea acestora pentru a finaliza teza de doctorat, acest tip de bursă poate fi accesat inclusiv de studenții doctoranzi de pe locurile cu taxă sau aflați în perioada de prelungire a perioadei de desfășurare a cercetării.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Un sfert dintre copiii din mediul rural nu știu să scrie și să citească. Cum poate fi redus decalajul rural-urban
13/09/2025 12:32

În Romania anului 2025, decalajul dintre elevii de la sat si cei de la oras rămane urias. În timp ce in marile centre copiii invată incă de la grădinită literele si cifrele, in satele vulnerabi ...

Elevii claselor pregătitoare și I-VIII pot primi rechizite gratuite. Ce documente trebuie depuse
10/09/2025 18:37

 Elevii care provin din familii cu venituri mici pot depune anumite documente pentru a primi rechizite gratuite. Ce formalităti trebuie intocmite pentru a primi pachetul educational? Elevii din invăt ...

Starea educației din România: 16% dintre copiii români de 6–14 ani nu sunt înscriși la școală. La liceu, abandonul școlar crește la 32%
10/09/2025 12:12

 16% dintre copiii din Romania cu varste intre 6 şi 14 ani nu merg la scoală pentru că nu sunt inscrişi in sistemul de invăţămant, potrivit celui mai recent raport privind educatia al Organizatiei p ...

România citește greu viitorul. Iașul cultural ascunde cifre rușinoase ale analfabetismului
08/09/2025 13:30

* UNESCO marchează pe 8 septembrie 2025 Ziua internatională pentru alfabetizare, sub tema „Promovarea alfabetizării in era digitală” * Romania rămane insă printre codasii Europei: peste 42% ...

Dr. Tudor Ciuhodaru oferă cinci sfaturi sănătoase pentru prima zi de școală
07/09/2025 10:56

????????????????t???????? ????ă????????????t???? s???? ????????????????????????: 5 sfaturi sănătoase (nu doar) pentru prima zi de scoală. Ce trebuie să stiti despre igienă, alimentatie, tipul de ghiozdan, ...

Protestele studenților nu se vor opri! ANOSR: „Anul universitar nu poate începe așa”
27/08/2025 13:22

Alianta Natională a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) critică lipsa de interes a decidentilor de la nivel national, manifestată in privinta nevoilor studentilor, avand in vedere contextul actual ...

A fost semnat ordinul! Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță ale profesorilor
26/08/2025 22:07

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a fost semnat ordinul de ministru care aprobă Regulamentul de acordare a voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sistemul de ...

Salarii în funcție de studii pentru cadrele didactice din grădinițe și creșe / Proiect al Ministerului Educației și Cercetării
24/08/2025 20:36

Ministerul Educatiei si Cercetării propune, printr-un proiect de ordin, ca de la 1 septembrie 2025 salariile de bază ale profesorilor din cresele de stat si din cresele cu personalitate juridică să fie dife ...

Performanță deosebita pentru elevii de la Liceul Paradis din Iași: note de top mondial la examenele Cambridge IGCSE și A Levels
22/08/2025 13:26

 Elevii Paradis International College din Iasi se numără printre performerii de top la examenele internationale Cambridge IGCSE si A Levels. Potrivit rezultatelor oficiale, 75% dintre liceenii Paradis au ...

Transportul gratuit pentru elevi, dispare! Cine mai beneficiază și în ce condiții
22/08/2025 11:12

Transportul gratuit pentru elevi dispare pentru ciclul primar si gimnazial. „Legea Bolojan” păstrează gratuitatea doar pentru liceeni si cateva cazuri speciale. Află toate detaliile! Anul scolar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei