UAIC transformă Botoșaniul în oraș universitar!

1universitate

Dimensiune font:

| 24-05-2021 19:59

* municipiul Botoşani va avea, în premieră, învăţământ superior, după ce Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a decis înființarea unor secţii de Finanţe Bănci, Administraţie Publică, Retorica discursului ştiinţific, literar, jurnalistic, publicitar şi electoral, dar și a unei secţii de Drept privat, sub formă de studii universitare de master * UAIC va avea, din toamnă, o altă extensie la Focșani!

Conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a declanșat, în luna martie a anului 2021, procedurile de avizare și de acreditare la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) în privința extensiunilor din Focșani și Botoșani.

Prin acest demers, UAIC şi-a intensificat eforturile în vederea demarării procesului de învățământ în cele două orașe din regiune, având în vedere potențialul intelectual și științific, dar și numărul destul de mare al studenților din aceste zone care urmează o formă de învățământ la UAIC.

Pentru extensiunea din Botoșani, ARACIS a autorizat deja patru specializări pentru filiala din Botoşani a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” - o secţie de Finanţe Bănci şi o alta de Administraţie Publică, sub formă de studii universitare de licenţă, cu învăţământ la distanţă, dar şi o secţie de Retorica discursului ştiinţific, literar, jurnalistic, publicitar şi electoral şi o secţie de Drept privat sub formă de studii universitare de master, învăţământ cu frecvenţă redusă. Fiecare secţie va avea disponibile 25 de locuri, dintre care doar 19 la master sunt finanţate din bugetul UAIC, restul fiind cu taxă.

De asemenea, se află în curs de evaluare la ARACIS alte două secţii propuse pentru Botoşani, una de Asistenţă socială sub formă de studii universitare de licenţă şi una Relaţii publice şi publicitate, la master.

Cursurile universitare urmează să se desfăşoare în spaţiile Colegiului Naţional „AT Laurian”.

Peste 100 de locuri la admiterea UAIC Focșani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a transmis, la sfărșitul săptămânii trecute, Consiliului Județean Vrancea oferta educațională propusă pentru filiala de la Focșani, pentru anul universitar 2021 – 2022. Astfel, vor exista secții de Limbă și literatură română – O limbă și literatură modernă, studii universitare de licență, învățământ cu frecvență, 25 locuri buget / 15 locuri cu taxă, Istorie - studii universitare de licență, învățământ la distanță, 25 locuri cu taxă, Drept și ordine publică - studii universitare de master, învățământ cu frecvență, 10 locuri buget / 15 locuri cu taxă, Evaluare clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie - studii universitare de master, învățământ cu frecvență, 9 locuri buget / 16 locuri cu taxă, Matematici fundamentale pentru învățământ - studii universitare de master, învățământ cu frecvență redusă, 25 locuri cu taxă

În același timp, reprezentanții Universității ”Alexandru Ioan Cuza” au precizat că se află în curs de evaluare la „Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior” (ARACIS) programul „Politici publice și management instituțional”, studii universitare de master, învățământ cu frecvență. „În măsura în care vom primi acordul ARACIS, vom demara procedurile de admitere și pentru acest program, în acest an”, a precizat prof. univ. dr, Tudorel Toader, rector al Universității din Iași.

Pentru extensia din Focșani, Consiliul Județean Vrancea a cedat Universității „Alexanru Ioan Cuza” din Iași, în folosință gratuită, o parte dintr-o „clădire-simbol” a regiunii, anume fostul sediu al Prefecturii Putna. Clădirea este o bijuterie arhitecturală, ridicată în perioada 1913-1915, după planurile arhitectului Daniel Renard. Edificiul este construit în stilul tradiţional românesc, printre cele mai interesante elemente de construcţie fiind scara monumentală din interior și desenul de pe ţigla acoperişului, realizat după un model de la mănăstirile din Suceava. Aceasta a fost renovată complet, după lucrări care au durat 30 de ani.

Cele două noi unităţi, de la Botoşani şi Focşani, vor completa extensiunile care funcționează la Bălţi (din anul universitar 2010-2011), Chişinău (din anul 2016- 2017) și Piatra Neamț (din anul 1997).

Daniel BACIU

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:59

Ziua Crucii

10:45

Licitatie com. Tasca, spatiu in suprafata de 53,13 mp. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu in suprafata de 53,13 mp, apartinand domeniului public al Comunei Tasca, avand destinatia de farmacie, situat in sat Tasca, comuna Tasca, Str. Bicazului nr. 4, nr.cadastral 51072, CF 51072, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Tasca nr. 102/20.08.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 30.09.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.10.2025, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, comuna Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, 14 loturi de teren. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: 14 loturi de teren, situate in intravilanul comunei Filipesti, sat Oniscani, F.N., judetul Bacau, care apartin domeniului privat al Comunei Filipesti, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 , H.C.L. Filipesti nr. 49/18.07.2025 si a caietului de sarcini, identificate astfel: Lotul 1 -C.F. nr. 66501, suprafata: 1.000 mp; Lotul 2 -C.F. nr. 66500, suprafata: 1.000 mp; Lotul 3 -C.F. nr. 61519, suprafata: 1.000 mp; Lotul 4 -C.F. nr. 61520, suprafata: 1.000 mp; Lotul 5 -C.F. nr. 61566, suprafata: 1.000 mp; Lotul 6 -C.F. nr. 66888, suprafata: 1.311 mp; Lotul 7 -C.F. nr. 60620, suprafata: 1.082 mp; Lotul 8 -C.F. nr. 60625, suprafata: 1.388 mp; Lotul 9 -C.F. nr. 60626, suprafata: 1.136 mp; Lotul 10 -C.F. nr. 60627, suprafata: 1.098 mp; Lotul 11 -C.F. nr. 60630, suprafata: 982 mp; Lotul 12 -C.F. nr. 60623, suprafata: 900 mp; Lotul 13 -C.F. nr. 60633, suprafata: 885 mp; Lotul 14 -C.F. nr. 60634, suprafata: 885 mp. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.10.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Licitatie com. Filipesti, spatiu in suprafata de 102 mp. 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau, telefon 0234/215.800, fax 0372/252.527, e-mail: clfilip_bacau@yahoo.com, cod fiscal 4455030. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata de 102 mp, cu destinatia de cabinet medical stomatologic, situat in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 121, apartinand domeniului public al Comunei Filipesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Filipesti nr. 30/20.05.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa, de la sediul institutiei. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Filipesti, cu sediul in comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 Lei/exemplar, care se achita numerar la sediul Comunei Filipesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10.10.2025, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 21.10.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Filipesti, comuna Filipesti, sat Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.10.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Filipesti, sat Filipesti, comuna Filipesti, Str. Radu Beligan nr. 142, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a Civila si de contencios administrativ si fiscal, a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234/514.419, fax 0234/525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 12.09.2025.
Un sfert dintre copiii din mediul rural nu știu să scrie și să citească. Cum poate fi redus decalajul rural-urban
13/09/2025 12:32

În Romania anului 2025, decalajul dintre elevii de la sat si cei de la oras rămane urias. În timp ce in marile centre copiii invată incă de la grădinită literele si cifrele, in satele vulnerabi ...

Elevii claselor pregătitoare și I-VIII pot primi rechizite gratuite. Ce documente trebuie depuse
10/09/2025 18:37

 Elevii care provin din familii cu venituri mici pot depune anumite documente pentru a primi rechizite gratuite. Ce formalităti trebuie intocmite pentru a primi pachetul educational? Elevii din invăt ...

Starea educației din România: 16% dintre copiii români de 6–14 ani nu sunt înscriși la școală. La liceu, abandonul școlar crește la 32%
10/09/2025 12:12

 16% dintre copiii din Romania cu varste intre 6 şi 14 ani nu merg la scoală pentru că nu sunt inscrişi in sistemul de invăţămant, potrivit celui mai recent raport privind educatia al Organizatiei p ...

România citește greu viitorul. Iașul cultural ascunde cifre rușinoase ale analfabetismului
08/09/2025 13:30

* UNESCO marchează pe 8 septembrie 2025 Ziua internatională pentru alfabetizare, sub tema „Promovarea alfabetizării in era digitală” * Romania rămane insă printre codasii Europei: peste 42% ...

Dr. Tudor Ciuhodaru oferă cinci sfaturi sănătoase pentru prima zi de școală
07/09/2025 10:56

????????????????t???????? ????ă????????????t???? s???? ????????????????????????: 5 sfaturi sănătoase (nu doar) pentru prima zi de scoală. Ce trebuie să stiti despre igienă, alimentatie, tipul de ghiozdan, ...

Protestele studenților nu se vor opri! ANOSR: „Anul universitar nu poate începe așa”
27/08/2025 13:22

Alianta Natională a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) critică lipsa de interes a decidentilor de la nivel national, manifestată in privinta nevoilor studentilor, avand in vedere contextul actual ...

A fost semnat ordinul! Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță ale profesorilor
26/08/2025 22:07

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a fost semnat ordinul de ministru care aprobă Regulamentul de acordare a voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sistemul de ...

Salarii în funcție de studii pentru cadrele didactice din grădinițe și creșe / Proiect al Ministerului Educației și Cercetării
24/08/2025 20:36

Ministerul Educatiei si Cercetării propune, printr-un proiect de ordin, ca de la 1 septembrie 2025 salariile de bază ale profesorilor din cresele de stat si din cresele cu personalitate juridică să fie dife ...

Performanță deosebita pentru elevii de la Liceul Paradis din Iași: note de top mondial la examenele Cambridge IGCSE și A Levels
22/08/2025 13:26

 Elevii Paradis International College din Iasi se numără printre performerii de top la examenele internationale Cambridge IGCSE si A Levels. Potrivit rezultatelor oficiale, 75% dintre liceenii Paradis au ...

Transportul gratuit pentru elevi, dispare! Cine mai beneficiază și în ce condiții
22/08/2025 11:12

Transportul gratuit pentru elevi dispare pentru ciclul primar si gimnazial. „Legea Bolojan” păstrează gratuitatea doar pentru liceeni si cateva cazuri speciale. Află toate detaliile! Anul scolar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei